DECIZIE // Două asociații „extremiste” din R. Moldova vor fi radiate din Registrul de stat
6620
clearharmony.net Două asociații obștești întregistrate în Republica Moldova în anii 2009 și 2011 vor fi lichidate. Decizia a fost luată de Judecătoria Comercială de Circumscripție care a considerat că instituțiile promovează activități „extremiste” și un simbol identic cu svastica nazistă.
Judecătorii au examinat cererea Societății pentru protecția drepturilor invalizilor și veteranilor „Echitate” care era de părere că asociațiile obștești „Falun Dafa” și „Falun Gong Moldova” trebuie să fie lichidate, pentru că „poartă un caracter extremist și sunt un fel de secte care ațâță la ură socială, interetnică și religioasă”. În plus, asociațiile propagă simbolul „falun” identic cu „svastica” nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Reprezentanții societății „Echitate” au precizat în cererea depusă la judecătorie că cele două asociații obștești din R. Moldova sunt filiale ale asociației „Falun” din China care a fost interzisă de stat pentru extremism, iar fondatorul mișcării, Li Hongshi, este anunțat în căutare generală de către Interpol. „Mișcarea a fost interzisă în China pentru că își îndeamna membrii la mitinguri și proteste îndreptate spre discreditarea puterii oficiale. Adepții mișcării din R. Moldova sunt tot mai des întâlniți în fața ambasadelor, clădirilor instituțiilor de stat, cât și în parcurile publice organizând mitinguri cu pancarte de ațâțare a urii poporului. Membrii sectei distribuie materiale informative care conțin un simbol identic cu svastica”, motivează Societatea pentru protecția drepturilor invalizilor și veteranilor.
Luând în calcul argumentele prezentate de „Echitate”, Judecătoria Comercială de Circumscripție a decis ca asociațiile obștești „Falun Dafa” și „Falun Gong Moldova” să fie radiate din Registrul de stat creat de Ministerul Justiției și a desemnat o persoană care să se ocupe de lichidarea celor două instituții.
Precizăm că, în luna ianuarie curent, printr-o altă decizie judecătorească Ministerul Justiției a fost obligat să înregistreze simbolul „Falun” asemănător cu svastica utilizată de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















