DECIS // Maia Sandu DONEAZĂ Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30 000 de euro, unei asociații care reprezintă vocea copiilor cu sindromul Down
2660
Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30 000 de euro, va fi donat Asociației Obștești „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc. Anunțul a fost făcut astăzi de laureata premierului, președinta Maia Sandu, prin intermediul unei postări pe Facebook.
Potrivit Maiei Sandu, asociația respectivă îi reprezintă pe copiii cu sindromul Down din R. Moldova.
„Asociația Obștească „Prietena Mea” are misiunea de a crește gradul de acceptare a dizabilităților prin informare, sensibilizare și abilitare atât a părinților copiilor cu nevoi speciale, cât și a societății. „Prietena Mea” este vocea copiilor cu sindromul Down și promovează incluziunea lor, ca ei să trăiască în familii și comunități armonioase. Fiecare copil are nevoie de dragostea celor din jur pentru a crește, a se dezvolta și a fi fericit”, a menționat președinta Sandu.
Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30 000 euro.
Ca urmare a apariţiei unor polemici pe această temă, Preşedinţia R. Moldova a cerut lămuriri în acest sens de la Centrul Național Anticorupție, care a stabilit că Maia Sandu poate să primească premiul, întrucât termenul de „premiu” nu se regăseşte în lista celor care se circumscriu noţiunii de „cadou”.
Premiul acordat de Primăria Timoșoara a deranjat și Moscova, unde purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a comentat pe larg pe această temă, în briefingul său din 17 ianuarie, cu acuzaţii la adresa Maiei Sandu, care ar facilita „colonizarea” R. Moldova de către România.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















