De unde provine expresia „colac peste pupăză”

Expresiile tradiționale românești continuă să fie utilizate frecvent în prezent, iar „colac peste pupăză” nu este o excepție. De unde provine această expresie? Formularea expresiei „Colac peste pupăză” este folosită pentru a sublinia o accentuare a unei situații nefericite, respectiv însoţirea unui rău de un alt rău care agravează, astfel, situația.

Această expresie este similară cu „un rău nu vine niciodată singur” și se aplică atunci când, spre exemplu, iei amendă și ți se mai strică și mașina.

Unii specialişti sunt de părere că „pupăza” din expresie se referă la denumirea dată în anumite zone ale țării unui tip de pâine, o împletitură aparte de cocă de mărimea unui cuib de pasăre. Aceasta nu se folosește doar la pomenirea morţilor, ci şi la ceremonialul unei nunți.

Expresia se referă la faptul că, la înmormântări, românii oferă conform obiceiului un colac mare, care semnifică viața atât cu bune, cât și cu rele. În unele regiuni din România, acesta se dă peste groapa mortului.

Cum pupăza este oferită și la nuntă, apariția unui eveniment fericit urmat de un altul este ca și cum ai pune un colac de mort peste pupăza de la nuntă. Practic, colacul este cel care vine cu nenorocirea sau o amplifică. Precum o înmormântare după nuntă, ceea ce nu este niciodată de bun augur.

Una dintre primele opere literare care face referire la această expresie este „Peregrinul transilvan”. Este vorba despre un jurnal de călătorie care a fost scris de Ion Codru Drăguşanu în anul 1865.

Scriitorul vorbește în această lucrare despre negocierea unui salariu astfel: „Acordai pre lună 80 de taleri şi 300 pauşale de rentoarcere, emolumente bune, poţi zice pupăză pre colac”.