De opt ani FĂRĂ Grigore Vieru
1664
Pe 18 ianuarie 2017 se împlinesc opt ani de la trecerea în neființă a poetului Grigore Vieru. Acesta s-a stins la două zile după un accident rutier în care a fost implicat.
Maestrul se întorcea de la o serată dedicată lui Mihai Eminescu ce avusese loc la Cahul. În apropiere de Chișinău, mașina în case se afla s-a lovit de un panou publicitar.
„Îmi amintesc cum i-am întins pastilele pe care trebuia să le bea seara la Cahul și a doua zi – fiindcă eram sigură că va rămâne să doarmă acolo. A luat doar două, acelea care trebuiau băute seara. A spus că se întoarce acasă chiar în acea zi și nu a mai venit…”, a rememorat anterior soția poetului pentru Ziarul NAȚIONAL.
„Când m-au sunat de la Urgență, parcă a explodat o bombă atomică în mine. Nu realizam ce mi se întâmplă! Între timp, la ușă a sunat Mihai Sultana Vicol (literat român, prieten bun de-al poetului – n.r.), care venise să realizeze un interviu. Nu țin minte ce i-am spus, dar el își amintește că dădeam foarte tare din mâini și eram parcă de pe altă lume”, povestește Raisa Vieru. A stat permanent lângă scriitor, șoptind rugăciuni și sperând că va deschide ochii. „Când a venit preotul să țină Sfântul Maslu, din ochiul stâng al poetului a curs o lacrimă. Părintele spune că și-a mișcat și buzele… înseamnă că a auzit cuvintele…După slujbă, au început să-i funcționeze rinichii. Dar pentru puțin timp”, încheie cu lacrimi în ochi cea care i-a fost alături și în ultimele clipe.
CITIȚI și INTERVIU // Raisa Vieru: „Nu mi-am revenit”
„Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet. El a fost un simbol al Basarabiei înstrăinate. Prin intermediul creaţiei poetului, Ţara a aflat încă în anii ’70 că Basarabia cea răpită de la trupul ei trăieşte. Grigore Vieru e scriitorul care a modelat generaţia noastră. Avea un vis: Unirea. Pe care aşa şi nu l-a văzut realizat. Acum o vreme presa bolşevică de la Chişinău vorbea de Vieru ca de un scriitor care şi-a supravieţuit opera. Şi abia când Vieru a declarat într-un interviu din „Literatura şi Arta”: „Vreau să văd Unirea şi să mor”, adversarii lui ideologici au fost, brusc, de acord cu faptul că „Vieru e un poet nemuritor””, a scris Nicolae Dabija cu referire la Grigore Vieru.
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie1935, în satul Pererâta, casa în care a copilărit poetul fiind transformată în muzeu. Pe lângă poeziile lăsate moștenire, Grigore Vieru este un simbol al luptei de Renaștere Națională din Basarabia.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















