De ce TARIFUL la gaz nu scade, în condițiile în care „Energocom” a făcut rezerve pentru tot sezonul rece la prețuri mult mai mici decât cele de anul trecut: „Se face tot posibilul pentru ca tariful să fie micșorat chiar în noiembrie - decembrie”
2486
Tariful de 18 lei pentru un metru cub de gaze putea fi micșorat în această toamnă, dacă anul trecut autoritățile erau mai calculate și nu făceau achiziții la prețuri exorbitante, consideră membrul Consiliului de administrație al „Energocom”, Alexandr Slusari. Chiar și așa, Slusari admite că, în noiembrie - decembrie, tariful ar putea fi revizuit.
Potrivit lui Slusari, „Energocom” a procurat până acum circa 600 de milioane de metri cubi de gaze la prețuri „foarte bune”.
„Prețurile sunt mult mai mici decât oferta de la „Gazprom”, conform contractului semnat în 2021. Cifrele finale vor fi foarte curând făcute publice. În opinia mea, cantitatea procurată este suficientă pentru tot sezonul rece, ținând cont de vremea de afară. Dar, pentru a evita orice risc, „Energocom” va mai procura suplimentar niște volume mici de gaze. Sper că vor apărea niște resurse sub formă de grant și va fi identificată o fereastră de oportunitate pe piețele europene, pentru a procura gaze la prețuri mici”, a precizat Slusari.
Spre deosebire de anul trecut, „Energocom” a calculat acum foarte minuțios cantități necesare de gaze, spune aceeași sursă.
„Nu am repetat greșeala Guvernului de anul trecut, când gazul a fost procurat în exces și la prețuri mari. Anume acele tranzacții sunt cauza principală a menținerii actualului tarif. Gazul procurat la prețuri mari a fost consumat abia în septembrie curent. În prezent, Ministerul Energiei și „Energocom” fac tot posibilul și uneori imposibilul pentru ca tariful să fie micșorat chiar în noiembrie - decembrie. Asta pentru că economia națională a fost pusă pe brânci din cauza gazului nepermis de scump. Acum, fiecare lună, fiecare zi contează”, a punctat membrul Consiliului de administrație al „Energocom”.
271
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
376
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
482
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
624
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
537
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
615
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
681
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
601
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
715
Horoscopul zilei 28.03.2026
803
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
228
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
357
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
469
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
607
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
523
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
602
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
669
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
591
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
703
Horoscopul zilei 28.03.2026
793
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
921
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
773
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
874
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
821
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
861
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
837
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
828
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
890
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
747
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
759
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
876
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
1027
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
729
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
866
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2464
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














