De ce credem că apa este udă? Ce înseamnă „apa uscată” și la ce se folosește?

De ce credem că apa este udă? Chiar dacă întrebarea poate părea copilărească, trebuie știut că ea a creat mari controverse în lumea științifică, lucrurile nefiind atât de evidente pe cât par. În plus, cercetătorii au inventat și „apa uscată”, care are o serie de întrebuințări foarte importante.

Poate că întrebarea pare naivă, răspunsul fiind evident. Sau cel puțin așa știm și simțim la nivelul percepțiilor noastre.

Dar insistăm: este apa, de fapt, umedă? Poate părea surprinzător, dar răspunsul la această întrebare depinde de modul în care se definește umezeala și creează multe controverse în comunitatea științifică.

Cei mai mulți oameni de știință definesc umezeala ca fiind capacitatea unui lichid de a menține contactul cu o suprafață solidă, ceea ce înseamnă că apa în sine nu este umedă, dar poate crea alte senzații.

Dar dacă definim umed ca fiind „făcut din lichid sau umiditate”, așa cum fac unii, atunci apa și toate celelalte lichide pot fi considerate umede.

Unele persoane descriu umezeala ca fiind o senzație fizică, de răcorire, resimțită atunci când apa preia energie pentru a se evapora în aerul din jur.

Echilibrul dintre forțele adezive și cele de coeziune determină gradul de umezire. Forțele de coeziune, cum ar fi legăturile de hidrogen, țin moleculele de apă una de cealaltă și creează o tensiune superficială, potrivit sciencefocus.com.

Cu forțe de coeziune puternice, apa tinde să rămână sub formă de picături sferice pentru a minimiza contactul cu o suprafață.

Forțele adezive atrag apa pe suprafața unui alt material și o încurajează să se răspândească. Dacă forțele adezive sunt mai puternice decât cele de coeziune, atunci o suprafață va deveni umedă.

Alte lichide - cum ar fi alcoolul - sunt mai bune decât apa în ceea ce privește umezirea. Adăugarea de detergenți poate îmbunătăți capacitatea de umezire a apei prin scăderea forțelor de coeziune.

De asemenea, natura suprafeței expuse la apă influențează gradul de umezeală a acesteia. Suprafețele care „urăsc” apa (hidrofobe), cum ar fi țesăturile impermeabile, împing picăturile de lichid să aibă un contact cât mai mic posibil.

Putem defini hidrofobicitatea unui material în funcție de unghiul de contact intern pe care o picătură de apă îl face cu suprafața.

O suprafață perfect hidrofobă este total respingătoare de apă, cu un unghi de contact de 180°, în timp ce o suprafață perfect umectabilă are un unghi de contact de zero grade.

Dar dacă rămânem convinși că apa este udă, trebuie știut că există și „apă uscată”.

Acest compus de apă și siliciu uscat - similar oaselor - ar putea oferi o modalitate de a transporta lichide și gaze periculoase în siguranță - în interiorul a trilioane de pachete de mărimea unei picături de apă, conform gizmodo.com, citat de newsweek.ro.

„Apa uscată” este compusă din 95% apă, cu un strat subțire de siliciu care acoperă fiecare picătură, transformând-o în esență într-o pulbere uscată, în genul zahărului pudră.

Atunci când este amestecată cu anumite lichide sau gaze, acestea se combină cu apa - care le reține apoi într-o „cușcă” de silice.

Astfel, ele devin nereactive și sunt ușor de transportat fără pericolul unei detonări accidentale și altele asemenea.

„Apa uscată” a fost descoperită pentru prima dată la sfârșitul anilor '60 și a fost imediat achiziționată de companiile de cosmetice, dornice de a se folosi de proprietățile sale unice.

Ea a reapărut în 2006, iar cercetătorii de la Universitatea din Liverpool au lucrat la noi aplicații pentru acest hidrat.

Această substanță se combină cu bucurie atât cu lichidele, cât și cu gazele - iar această caracteristică o face foarte utilă. Principala aplicație ar fi absorbția și reținerea dioxidului de carbon (CO2).

„Apa uscată” poate absorbi o masă de CO2 de trei ori mai mare decât ar putea-o face ingredientele sale constitutive.

Cercetările indică, de asemenea, că substanța ar putea fi utilizată în alte moduri:

• pentru stocarea și transportul metanului (din depozitele naturale sau ca și combustibil);
• ca o modalitate de a accelera reacția dintre hidrogenul gazos și acidul maleic pentru a produce acid succinic, care este utilizat pentru fabricarea medicamentelor, a ingredientelor alimentare și a produselor de consum;
• pentru a ajuta la transportul emulsiilor.