10:53:38 06.04.2026
Stiri

DATE PRELIMINARE // Nouă din cele 15 localități și-au ales duminică primarii din PRIMUL tur, cei mai mulți fiind de la PAS: Cine va lupta în turul doi pentru a câștiga alte șase funcții de primar

Actualitate 22.11.2021 09:43 Vizualizări2199
DATE PRELIMINARE // Nouă din cele 15 localități și-au ales duminică primarii din PRIMUL tur, cei mai mulți fiind de la PAS: Cine va lupta în turul doi pentru a câștiga alte șase funcții de primar

Nouă din cele 15 localități în care au avut loc alegeri locale noi duminică, pe 21 noiembrie, și-au ales primarii din primul tur, în celelalte urmând să fie organizat, peste două săptămâni, turul doi al scrutinului între primii doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi.

Potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar, prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au câștigat cele mai multe primării după prima încercare - cinci din nouă: localitatea Ucrainca din raionul Căușeni (Tamara Macovei - 80,72%), Hlinaia din raionul Edineț (Tudor Ceban - 55,18%), Pârlița din raionul Fălești (Sergiu Neagu - 77,65%), Camenca din raionul Glodeni (Ala Postolachi - 70%) și Palanca din raionul Ștefan Vodă (Dumitru Cozlovschi - 53,3%).

Cu câte un primar s-au ales și Blocul elelctoral al comuniștilor și socialiștilor (BECS) - satul Ștefănești din raionul Ștefan Vodă (Ruslan Bujorean, 59,82%), Partidul Democrat - satul Negurenii Vechi din raionul Ungheni (Galina Uscatu, 53,34%), Partidul „Șor” - Ișcălău din raionul Fălești (Alexandru Boiciuc, 68,69%), iar Primăra satului Călinești din raionul Fălești va fi condusă de un candidat independent (Ala Procopciuc, 51,99%).

Aceleași date arată că PAS va avea patru candidați care se vor bate în turul doi pentru șefia altor primării, BECS - doi, Platforma DA - unul. De asemenea, trei candidați independenți vor lupta, peste două săptămâni, pentru a conduce trei primării.

La Bălți, al doilea oraș ca mărime din R. Moldova, va fi organizat turul doi al alegerilor locale, iar pentru conducerea primăriei de aici se vor lupta candidata Partidului „Șor”, Marina Tauber, care a obținut duminică 15 918 voturi sau 47,93%, și candidatul independent Nicolai Grigorișin pentru care și-au dat votul 6 951 de alegători sau 20,93%.





Autor: Ziarul National
Top stiri
06.04.2026 08:29 308 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 982 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1187 Horoscopul zilei 04.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte