Curtea de Apel Ploiești suspendă hotărârea CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024
1458
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024. Această hotărâre anulase alegerile prezidențiale. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Hotărârea Curții de Apel a fost emisă după ce Înalta Curte de Justiție și Casație, pe 17 ianuarie, respinsese definitiv cererea lui Călin Georgescu privind reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale. În hotărârea sa, judecătorul a admis suspendarea executării actului administrativ contestat și a suspendat hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea cauzei.
Instanța a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea Curții Constituționale nr. 32. De asemenea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în suma de 70 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Există drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, conform deciziei instanței.
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României. A dispus, totodată, reluarea scrutinului în întregime. Guvernul de la București a decis ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 4 mai.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















