CURIOZITĂŢI // Ce temperatură constantă a corpului are LUPUL: Este mult ma mare ca la alte mamifere
3729
sursa: google.ro După cinci nopţi de somn insuficient, efectul alcoolului asupra organismului va fi de două ori mai mare. Mai exact, trei băuturi alcoolice vor fi resimţite ca şi cum ai fi băut şase astfel de băuturi în condiţii normale de odihnă.
***
Oamenii dorm, în medie, cu trei ore mai puţin decât alte primate. Cimpanzeii, maimuţele rhesus, maimuţele veveriţă şi babuinii dorm circa 10 ore pe noapte.
***
10% din persoanele care sforăie au apnee în somn, o tulburare caracterizată de oprirea respiraţiei de până la 300 de ori pe noapte, fapt care creşte semnificativ riscul de apariţie a unui atac de cord sau accidentului vascular cerebral.
***
Sforăitul apare numai în timpul somnului non-REM.
***
Unele studii sugerează că femeile au nevoie de o oră de somn în plus pe noapte, comparativ cu bărbaţii, ceea ce ar putea explica vulnerabilitatea femeilor în faţa tulburărilor depresive.
***
Acea stare care ne reţine atunci când ar trebui să ne dăm jos din pat dimineaţa se cheamă dysania.
***
Cea mai otrăvitoare caracatiţa din lume este de mărimea unei mingi de golf. Persoana atinsă de aceasta, va simţi la început un fel de greaţă, apoi privirea îi devine ceţoasă şi în câteva secunde îşi pierde vederea, apoi simţul tactil, iar după trei minute cel otrăvit nu mai poate respira.
***
Măcăitul unei rațe nu produce ecou şi nimeni nu ştie de ce.
***
Legile din Texas interzic femeilor să deţină mai mult de şase jucării sexuale.
***
Mamiferul cu cea mai mare temperatură constantă a corpului este lupul, cu 42 grade Celsius.
***
Dinozaurul Stegosaurus măsura în lungime aproximativ nouă metri, dar creierul său era cam cât o alună.
***
Pisicile au peste o sută de corzi vocale, pe când câinii au doar în jur de zece.
***
În China sunt mai mulţi vorbitori de engleză decât în Statele Unite.
07.11.2018
17:04
2375
CURIOZITĂŢI despre viaţa lui John F. Kennedy la Casa Albă: era comod, dormea la prânz şi avea cada plină cu jucării de cauciuc
10.03.2018
08:02
4093
CURIOZITĂȚI // Țara cu cea mai mică rată a CORUPȚIEI din întreaga lume …
03.03.2018
08:03
2593
CURIOZITĂȚI // Cele mai multe RĂPIRI de copii au loc …
24.02.2018
08:02
5284
CURIOZITĂȚI // Țara în care niciun om nu ajunge până la vârsta de 40 de ani
17.02.2018
08:01
2667
CURIOZITĂȚI // În ce țară ȘOMAJUL este 0% iar angajatorii se plâng încă de lipsa forței de muncă
10.02.2018
08:01
2575
CURIOZITĂȚI // Opt dintre cele mai dezvoltate state europene sunt vorbitoare de limbi germanice
03.02.2018
08:02
2477
CURIOZITĂȚI // Pierzi 650 de calorii când donezi sânge, dar…
27.01.2018
09:03
2047
CURIOZITĂTI // 2.000 de oameni au murit într-un război care a pornit de la furtul unei găleți!
13.01.2018
08:03
2868
CURIOZITĂȚI // Forța de muncă din China se ridică la 706 milioane de oameni …
08.01.2018
20:01
2963
Stalin este părintele Photoshop-ului. CURIOZITĂŢI pe care nu le înveţi la ora de istorie
06.01.2018
08:01
5222
CURIOZITĂȚI // Care este țara în care se nasc cele mai multe genii?
09.12.2017
08:01
3621
CURIOZITĂȚI // Ce nu știai despre STÂNGACI
21.12.2025
08:21
254
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
345
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
431
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
534
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
789
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
588
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
680
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
673
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
790
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
659
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
808
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
699
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
869
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
827
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1104
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
877
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
894
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
802
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
920
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1273
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
946
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
744
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
832
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1027
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
950
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














