Cunoscutul compozitor Eugen Mamot, numit și „tatăl” studioului muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, s-a stins din viață
2564
Cunoscutul compozitor Eugen Mamot s-a stins din viață duminică, la vârsta de 82 de ani.
Artist al Poporului din Republica Moldova și membru al Uniunii Compozitorilor din România, lui Eugen Mamot îi revine rolul important în dezvoltarea corului popular de copiii și maturi, răspândit astăzi nu numai în capitală, dar și în multe sate din R. Moldova.
Eugen Mamot s-a născut la 30 ianuarie 1941 în satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni. În 1963, a absolvit Colegiul de Muzică din Slobozia, clasa dirijor de cor. În anul 1968 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, actualmente Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, clasa – dirijat coral, iar în 1984 – cea de-a doua facultate în cadrul aceleiași instituții – clasa de compoziție.
În anii 1963-1965 a fost profesor de canto, apoi director la Școala de Muzică din Ungheni. Și-a continuat activitatea în calitate de inspector și șef de direcție la Departamentul Arte al Ministerului Culturii (1970-1973). A fondat și a condus Corul Liceului de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău (1970-1979). A ocupat funcția de director al Centrului Republican de Creație Populară din Chișinău (1973-1974), a condus corul „Mugurel”, în baza căruia a fost fondat Studioul coral de copii „Lia–Ciocîrlia”, el fiind director artistic şi prim-dirijor, filiala Chișinău, din 1990.
De asemenea, a fost șef al Departamentului Arte al Ministerului Culturii (1974-1976), redactor-șef al Redacției muzică a Radiodifuziunii din Chișinău (1976-1989), lector la Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1989-1997), director artistic și prim-dirijor al Studioului muzical „Lia-Ciocârlia” (1990-2006). Totodată, Eugen Mamot a fost conferențiar interimar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1997-2006), profesor de educație muzicală și dirijor al Corului de Copii „Șoimii” de la Liceul „Mihai Viteazul” din Chișinău (din 2006). A activat în calitate de dirijor al Capelei Corale „Doina” și a moderat Salonul Muzical de la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” (din 2002). A prezentat cultura corală în republică și peste hotare prin Corul „Mugurel”.
Este autor al peste 300 de creaţii vocal-simfonice, instrumentale, corale, cântece pentru copii, printre care suita corala „Ciocarlia” (versuri – Grirgore Vieru), una gintre creațiile sale valoroase.
„Personalitatea maestrului Eugen Mamot ocupă un loc aparte în arta muzicală a Republicii Moldova, a compus toată viața muzică pentru copii, a aranjat și prelucrat piese pentru copii, în acest sens având o conlucrare profundă cu poetul Grigore Vieru la compoziția muzică corală. A elaborat, inclusiv in colaborare cu alti autori, mai multe manuale şcolare de muzică, materiale didactice, culegeri de cântece, articole de specialitate. O perioadă deosebit de importantă în activitatea lui Eugen Mamot o are crearea studioului muzical-coral „Lia-Ciocârlia” care l-a început a fost numit „Cutezătorii”. Ideea de a reuni într-un studiou cei mai talentaţi copii ai capitalei la începutul anilor ’70 ai secolului trecut îi aparține”, notează „Chișinăul Muzical”.
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
19.08.2026
20:50
19.08.2026
20:19
19.08.2026
19:38
19.08.2026
19:36
19.08.2026
18:49
19.08.2026
18:45
19.08.2026
18:40
19.08.2026
18:24
19.08.2026
18:22
19.08.2026
18:12
19.08.2026
18:04
19.08.2026
17:37
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
















