Cum va circula LUNI, 16 martie, transportul PUBLIC în municipiul Chișinău. REGULILE noi stabilite de municipalitate
23179
După o zi de pauză, transportul public din municipiul Chișinău va funcționa la capacitate maximă mâine, pe 16 martie curent. Astfel, la linie va ieși tot efectivul de autobuze și troleibuze de care dispun regiile municipale de transport, informează Primăria Chișinău.
„Măsura este luată de municipalitate pentru a evita îmbulzirea călătorilor în unitățile de transport, micșorarea aglomerării în stații, dar și pentru putea fi păstrată distanța recomandată, de cel puțin un metru între persoane. De asemenea, s-a dispus ca troleibuzele și autobuzele să nu depășească capacitatea de 60 la sută de îmbarcare, iar pentru microbuze a fost stabilită limita de 10-15 persoane”, anunță autoritățile locale.
Totodată, șoferii și taxatorii vor purta măști și mănuși de protecție. „Am convenit cu conducerea MAI, în cadrul ședinței Comisiei situațiilor excepționale, ca poliția să monitorizeze strict traficul din municipalitate, iar cei care vor încălca regulile vor fi sancționați”, a menționat primarul Ion Ceban.
Pentru ziua de luni, programul de circulație a transportului public a fost stabilit între orele 06:00 -21:00, ulterior va fi instituit regim special.
Traficul rutier va fi monitorizat pe parcursul zilei de lun, iar programul de circulație a transportului public pasageri pentru zilele următoare va fi decis la ședința Comisiei situațiilor excepționale care va avea loc mâine la ora 16:30.
Potrivit lui Ion Ceban, aparatul Primăriei Chișinău, precum și angajații subdiviziunilor municipale și întreprinderilor vor activa într-un regim special, preponderent exercitând munca de la domiciliu. Edilul capitalei a solicitat ca muncitorii care asigură funcționalitatea serviciilor să fie echipați cu măști, mănuși, iar la locul de muncă să fie asigurate dozatoare cu soluții dezinfectante. Primăria Chișinău și marea majoritate a subdiviziunilor vor funcționa cu ușile închise, inclusiv subdiviziunile Direcției asistență socială, serviciile acesteia fiind orientate integral pentru asistența la domiciliu.
Amintim că astăzi, 15 martie, transportul public în municipiul Chișinău a fost sistat.
21.12.2025
18:17
808
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
20.12.2025
21:06
965
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
913
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
1197
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1293
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1254
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
1262
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
1002
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
954
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
1039
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
22.12.2025
08:04
263
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
428
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
728
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
752
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
805
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
735
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
773
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
914
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
868
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
811
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
900
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
964
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1313
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
912
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1074
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
959
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1196
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1079
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1071
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
1043
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1145
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
1026
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1292
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1253
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1080
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1121
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Horoscopul zilei 22.12.2025
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














