Cum se FORMAU „turnătorii” în şcolile comuniste
1102
Sursa: realitatea.net Inspirată din modelul asiatic, mai mult cel chinez, şcoala românească însemna disciplină şi era un fel de instituţie militarizată. Pentru ideologia comunistă, educaţia copiilor era prioritară, pentru ca mai târziu, elevul, ajuns adult, să poată să susţină partidul, în special, colectivizarea.
În şcoală, manualele erau unice, iar propaganda de partid pornea chiar de la ele, deoarece erau împânzite cu poezii şi cântece patriotice, scrie Mediafax.
„Fiind în perioada aceea de ocupaţie sovietică, mi-aduc aminte de tot felul de cărţi pe care le citeam atunci, cum ar fi «Noua Gardă». La şcoală, trebuia să ştim multe despre Uniunea Sovietică, făceam geografia URSS-ului. La istorie, de exemplu, aveam un profesor slab, n-am învăţat pentru că nu ştia să ne predea. Dar noi eram mai cuminţi decât elevii de acum, eram mai doritori să învăţăm pentru că oricum, altceva nu aveam ce să facem”, spune istoricul Ioan Bulei.
Şcoala era locul de pornire pentru reţeaua de informatori. Paul Cernat atrage atenţia în cartea sa „Supravieţuirea sub un clopot de sticlă”, că „procentajul sesizabil de turnători nu era mai mic la nivelul preşcolarilor şi al şcolarilor decât la cel al adulţilor”, ceea ce demonstrează încă odată puterea de propagandă a ideologiei comuniste în rândul elevilor.
Cât priveşte participarea la paradele de 23 august sau la alte evenimente dedicate partidului, acestea erau o mândrie pentru elevi.
Sursa: realitatea.net
20.12.2025
21:06
403
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
463
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
666
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1025
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
797
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
874
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
687
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
738
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
926
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
776
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
20.12.2025
21:06
378
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
610
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
453
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
553
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
547
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
658
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
534
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
699
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
617
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
765
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
751
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1021
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
792
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
823
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
729
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
835
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1182
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
868
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
682
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
762
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
953
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
867
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
795
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
840
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
812
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














