Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
1911
Visele în care apar persoane trecute la cele veșnice se numără printre cele mai încărcate emoțional experiențe. Pentru unii aduc alinare și un sentiment de apropiere, dar pentru alții pot provoca neliniște sau confuzie.
Iată cum interpretăm un vis în care ne apare o persoană decedată.
Semnificația acestor vise diferă de la caz la caz. Trebuie să ținem cont de relația avută cu persoana respectivă, dar și de starea emoțională a celui care visează.
În tradiția populară românească, apariția unei persoane decedate în vis este adesea interpretată ca un semn. Se spune că astfel de vise pot anunța schimbări importante care urmează să se petreacă sau indică faptul că cel plecat are nevoie de pomenire, rugăciuni ori de un gest simbolic care să-i aducă liniște.
Mai există și o altă interpretare, care spune că persoanele plecate de lângă noi pot apărea în vis pentru a ne oferi protecție, sprijin sau avertismente.
Însă, psihologii privesc aceste vise dintr-o perspectivă diferită. Ar putea fi vorba, spun experții, de atașamente emoționale puternice, regrete nerezolvate sau dificultatea de a accepta o pierdere.
De altfel, după o pierdere recentă, astfel de vise sunt considerate o parte firească a procesului de doliu, prin care mintea încearcă să se adapteze noii realități.
Atunci când persoana decedată apare în situații obișnuite, similare celor din viața de zi cu zi, visul poate fi interpretat drept o dorință de continuitate emoțională și nevoia de a păstra vie legătura afectivă.
Dacă visați că ajutați, în orice fel, persoana decedată, ar putea avea legătură cu sentimente de vinovăție, regrete sau lucruri rămase nespuse. În schimb, visele în care apar mesaje clare sau sfaturi sunt asociate adesea cu o nevoie interioară de îndrumare, siguranță sau confirmare într-un moment dificil.
Un studiu realizat în 1992 a identificat câteva tipare legate de visele în care apar persoane decedate:
- visele de reîntâlnire sunt cele mai frecvente (aproximativ 39% din cazuri) – asociate cu refuzul inconștient de a accepta pierderea;
- visele în care apar mesaje sau sfaturi (circa 23%) – au rol de sprijin emoțional;
- visele de adio (aproximativ 29%) – marchează închiderea unui capitol important;
- visele cu tentă existențială (în jur de 18%) – sunt centrate pe sensul vieții și al morții.
Specialiștii recomandă să analizezi atent detaliile: spațiul, dialogul și atmosfera pot oferi indicii importante. De asemenea, este bine să observi emoțiile resimțite; ține cont că liniștea, teama sau nostalgia transmit informații despre starea ta interioară.
Leagă visul de realitatea prezentă; deseori, mesajul visului este conectat cu o situație nerezolvată din viața ta.
Nu în ultimul rând, apelează la ajutor specializat, scrie click.ro. Dacă aceste vise devin recurente și provoacă disconfort, discuția cu un psiholog sau un ghid spiritual poate fi benefică.
Ce este important de reținut: visele cu persoane decedate nu sunt motive de teamă, ci oportunități de autocunoaștere. Indiferent dacă le analizăm din perspectivă psihologică sau spirituală, aceste vise ne invită la reflecție, împăcare și o mai bună înțelegere a propriei vieți.
05.03.2026
03:45
75
Nvidia se retrage discret din OpenAI și Anthropic, pe fondul tensiunilor politice și al conflictelor de interese în investițiile sale din AI
199
Controlăm mai mult, dar ne protejăm mai puțin: paradoxul confidențialității online în 2026
05.03.2026
01:58
239
Șeful Anthropic îl acuză pe Sam Altman că minte în privința acordului militar OpenAI cu Pentagonul
264
Elon Musk, în fața juriului: investitorii interpretează greșit mesajele sale despre achiziția Twitter
04.03.2026
22:59
336
Google reduce comisioanele din Play Store la 20% după înțelegerea cu Epic Games și deschide calea pentru magazine alternative de aplicații
335
Program prelungit la ambulatorii și noi programe naționale de screening pentru cancer și nou-născuți, anunțate de ministrul Rogobete
04.03.2026
21:11
389
Ministerul Educației lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullyingului în școli
04.03.2026
20:55
415
Armata SUA folosește în continuare Claude, dar giganții din industria de apărare renunță la modelele Anthropic
04.03.2026
20:37
366
Vremea de joi, 05.03.2026, în Republica Moldova: cer variabil și vânt mai alert
04.03.2026
20:04
611
ULTIMA ORĂ // Tensiuni depășite între Chișinău și Kiev! Undă verde pentru importurile de carne de pasăre din Ucraina! Iată condițiile DRASTICE impuse de ANSA
177
Controlăm mai mult, dar ne protejăm mai puțin: paradoxul confidențialității online în 2026
05.03.2026
01:58
222
Șeful Anthropic îl acuză pe Sam Altman că minte în privința acordului militar OpenAI cu Pentagonul
252
Elon Musk, în fața juriului: investitorii interpretează greșit mesajele sale despre achiziția Twitter
04.03.2026
22:59
325
Google reduce comisioanele din Play Store la 20% după înțelegerea cu Epic Games și deschide calea pentru magazine alternative de aplicații
326
Program prelungit la ambulatorii și noi programe naționale de screening pentru cancer și nou-născuți, anunțate de ministrul Rogobete
04.03.2026
21:11
373
Ministerul Educației lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullyingului în școli
04.03.2026
20:55
405
Armata SUA folosește în continuare Claude, dar giganții din industria de apărare renunță la modelele Anthropic
04.03.2026
20:37
360
Vremea de joi, 05.03.2026, în Republica Moldova: cer variabil și vânt mai alert
04.03.2026
20:04
600
ULTIMA ORĂ // Tensiuni depășite între Chișinău și Kiev! Undă verde pentru importurile de carne de pasăre din Ucraina! Iată condițiile DRASTICE impuse de ANSA
04.03.2026
18:55
484
Bruxelles verifică la fața locului lucrările pe linia Vulcănești–Chișinău și programele de eficiență energetică din Republica Moldova
04.03.2026
18:09
430
MEC cheamă profesorii și experții să contribuie la noua Concepție a disciplinei „Științe” în învățământul general
453
Giganții tech își închid birourile și trec pe munca de la distanță în Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării tensiunilor SUA–Israel–Iran
04.03.2026
18:05
506
Apple lansează MacBook Neo, laptopul colorat de 599 de dolari care atacă direct piața Chromebook-urilor
04.03.2026
17:34
433
Profesorii de română, instruiți după un nou curriculum pentru integrarea copiilor refugiați și reveniți din diaspora
04.03.2026
17:17
486
Tată își dă în judecată Google după ce fiul, convins că chatbotul Gemini este soția lui AI, s‑a sinucis în urma unei „psihoze induse de AI”
04.03.2026
16:28
526
MAIA și FAO pregătesc Forumul Investițional agroalimentar și extind sprijinul pentru fermierii moldoveni
04.03.2026
16:13
438
Elevii din toată țara, chemați la spectacole și lecții despre memoria istorică în Decada „Memoriei și Recunoștinței”
04.03.2026
15:30
515
Testul hemocult și colonoscopia după 45 de ani, arme esențiale în prevenția cancerului colorectal. Explicațiile dr. Cristina Niculescu
04.03.2026
15:22
457
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Arte” în învățământul general
04.03.2026
13:52
537
Guvernul păstrează subvenția de 70% la asigurările agricole pentru a proteja fermierii de riscurile climatice
521
„Recrutorul robot” Ami angajează deja îngrijitori: poate inteligența artificială să aleagă cu adevărat oamenii potriviți pentru îngrijire?
04.03.2026
13:29
527
Campania „Matematica de la egal la egal”: sute de liceeni devin mentori pentru elevii de clasa a IX-a la nivel național
04.03.2026
13:23
509
Guvernul extinde până în 2028 Programul național de învățare a limbii române pentru copii, tineri și adulți
04.03.2026
13:00
534
Guvernul instituie pentru 60 de zile stare de alertă în sectorul energetic, pentru a proteja consumul intern și stabilitatea sistemului
04.03.2026
12:06
501
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura maternă” în școli
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.33
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














