Cum ARATĂ cel mai bogat sat românesc. DETALIUL care face diferența
2723
agrointel.ro I se spune cel mai bogat sat românesc. În realitate, este o comună, dar o comună unde lucrurile se întâmplă și unde administrația locală vede în cetățean un partener.
Oamenii au apă curentă, canalizare și gaze în fiecare gospodărie. Este Ciugud, comună din Ardeal de unde premierul României, Dacian Cioloș, vrea să dea startul renașterii satului românesc prin fermele mici, de familie.
Comună Ciugud este situată la numai 10 kilometri de Alba Iulia, număra șase sate cu peste 2 500 de suflete, iar cei care au vizitat locurile spun că încă de la intrare te surprinde drumul bine făcut și semnele de circulație reflectorizante – un detaliu la care autoritățile acordă atenția cuvenită pentru siguranța oamenilor.
„Ciugud îmbină foarte bine viața liniștită de la țară cu facilitățile pe care ți le oferă un oraș. Dacă vă uitați în jur, drumurile sunt bune, avem apă curentă, electricitate, gaz metan, internet pentru fiecare gospodărie”, povestea anul trecut profesoara de franceză de la școală comunei din Ciugud, un loc unde poți să alegi să te rupi de lume, dar și să stai conectat la ce se întâmplă.
Este decizia pe care fiecare sătean o poate lua zi de zi, în comună unde internetul este gratuit.
05.04.2026
19:05
738
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
745
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
881
Horoscopul zilei 05.04.2026
1019
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
860
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1302
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
981
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
943
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
971
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1114
Horoscopul zilei 04.04.2026
05.04.2026
19:05
738
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
745
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
881
Horoscopul zilei 05.04.2026
1019
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
859
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1300
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
981
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
943
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
971
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1113
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1302
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1182
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1102
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1199
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1295
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1591
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1013
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1144
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1250
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1341
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1003
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1219
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1766
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1295
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1265
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














