Cum a fost privatizată ILEGAL compania „Air Moldova”: Deși Parlamentul a îndemnat Guvernul, încă în toamna anului 2019, să ceară ANULAREA contractului de privatizare, compania nu a mai revenit în gestiunea statului
2493
Compania „Air Moldova” nu a mai revenit în gestiunea statului, deși Parlamentul îi cerea Guvernului, încă pe 4 octombrie 2019, să se adreseze în instanța de judecată cu solicitarea de a anula contractul de privatizare a acestei entități, încheiat în anul 2018.
Solicitarea se conținea în raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei „Air Moldova”, aprobat de Parlament. Președintele comisiei respective, Igor Munteanu, a declarat atunci că „la baza acestei tranzacții a fost o fraudă”, iar concursul de privatizare a fost organizat în mare grabă.
Vicepreședintele Parlamentului, deputatul Alexandru Slusari, ține să amintească, la un an și jumătate de la acea decizie a Parlamentului, detaliile acestei privatizări păguboase pentru stat, subliniind faptul că organele de drept nu au progresat în investigațiile care țin de această tranzacție.
„1. Datorii artificiale. În perioada 2013-2017, la Întreprinderea de Stat „Air Moldova” a avut loc creșterea artificială a ritmului de cheltuieli în raport cu cel al veniturilor, în rezultatul cărora a fost compromisă în totalitate viabilitatea întreprinderii. Astfel, persoane responsabile din cadrul entității, având o atitudine neglijentă, au gestionat ineficient activitatea întreprinderii, înregistrând pierderi de 1,283 de miliarde de lei. Centrul Național Anticorupție a pornit o cauză penală la 19 august 2019.
2. Procedura viciată de concurs. Complexul patrimonial unic ÎS „Air Moldov”a a fost evaluat la 48,23 de milioane de lei pe data de 17 iulie 2018, înainte de privatizare. Potrivit raportului Curții de Conturi, prețul de expunere a complexului a fost estimat la peste 300 de milioane de lei sau de șase ori mai mult decât valoarea propusă de Agenția Proprietății Publice. Așa-zisul concurs a fost aranjat pentru o singură companie – SRL „Civil Aviation Group”, înregistrată cu 12 zile înainte de depunerea ofertei. În consecință, Comisia de concurs a admis neregulamentar oferta SRL „Civil Aviation Group”, deși ultima nu a prezentat copii ale situațiilor financiare pe perioada de gestiune anterioară, autentificate de organul statistic teritorial, în lipsa unor indicatori de activitate economico-financiară cuantificabili, dar și în pofida faptului că această companie aeriană nu a avut experiență de activitate în antreprenoriat. Pe faptul concursului trucat, Procuratura a pornit pe data de 6 martie 2020 o cauză penală. Dar, cu regret, până în prezent nimeni din fosta conducerea APP nu a fost pus sub acuzare.
3. Privatizarea în baza unor tranzacții financiare dubioase. La 28 septembrie 2018, compania de asigurări „Moldasig” SA a efectuat două transferuri în sumă totală de 59,22 de milioane de lei către SRL „Style Design Imobil”, chipurile pentru procurarea a 55% din acțiunile altei companii - „Style Design Company” SA. Ambele companii au fost fondate la 12 - 13.09.2018 de către doi cetățeni ruși - Roman MISHCHENKOV și Igor DULIGA, persoane interpuse ale lui Plahotniuc. Tot în aceeași zi, 28 septembrie, „Style Design Imobil” SRL a transferat ca împrumut suma menționată de 59,2 milioane de lei persoanei fizice Olga EVDOCHIMOVA (a.n. 01.01.1956), care nu figurează ca fondator al unei persoane juridice şi nici nu are venituri salariale pe parcursul ultimilor ani (fiind interpusă). La rândul său, Olga EVDOCHIMOVA a retras în numerar de la MAIB în două tranzacții, 2,3 milioane de euro şi 13,25 de milioane de lei (în total 58,7 milioane de lei). Tranzacțiile respective au avut loc după încheierea zilei operaționale, contrar cerințelor de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului. La 1 octombrie 2018, sume bănești, în volum similar, au fost integrate în circuitul financiar de către co-fondatorul „Civil Aviation Group” SRL, Andrei IANOVICI (a.n. 25.07.1979), persoană din anturajul lui Ilan ȘOR, care a completat contul său deținut la MAIB cu sumele de 2,26 de milioane de euro şi, respectiv, 300 de mii de euro (în total 50,2 milioane de lei). Andrei IANOVICI a acordat ca împrumut de la fondator suma de 50,05 milioane de lei companiei „Civil Aviation Group” SRL care, în aceeași zi, a transferat 49,8 milioane de lei către Trezoreria de Stat - ca plată pentru privatizarea ÎS „AIR Moldova”. CNA a pornit cauza penală pe această tranzacție cu elemente de spălare de bani pe data de 26 iulie 2019. Șase persoane sunt puse sub învinuire, iar Andrei IANOVICI este fugar și a fost anunțat în căutare”, amintește Alexandru Slusari.
Amintim că, potrivit concluziilor Comisiei parlamentare de anchetă pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei „Air Moldova”, deși numărul de pasageri ai companiei, care deține 60% din cota de piață al transportului aerian de călători, a crescut constant în ultimii ani - de la 500 de mii în 2012 până la 1,13 milioane în 2017, „Air Moldova” înregistra pierderi tot mai mari. Mai mult, statul i-a acordat zeci de milioane de lei companiei în calitate de ajutor înainte ca aceasta să fie privatizată.
Totodată, deși cifra de afaceri a „Air Moldova” este de trei miliarde de lei, un evaluator contractat de guvernarea din anul 2018 a arătat că aceasta ar valora numai 48 de milioane de lei.
Totodată, la încheierea contractului de privatizare au fost ignorate interesele statului, iar unul dintre cei doi asociați ai companiei „Civil Aviation Group” SRL, Andrei Ianovici, care a privatizat „Air Moldova”, a mers la ora 20.00 la o bancă din Chișinău cu 2,56 de milioane de euro pentru a achita achiziția, caz investigat de oamenii legii.
29.03.2026
18:38
312
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
469
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
469
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
538
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
572
Horoscopul zilei 29.03.2026
704
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
719
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
698
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
862
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
734
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
29.03.2026
18:38
55
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
447
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
450
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
518
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
552
Horoscopul zilei 29.03.2026
686
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
701
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
687
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
845
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
723
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
808
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
854
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
761
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
836
Horoscopul zilei 28.03.2026
936
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1046
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
895
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
995
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
976
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1010
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
971
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
925
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1014
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
847
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
841
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














