Cum a fost condamnat la moarte Dostoievski şi scăpat în ultimul moment

Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, operele sale având un efect profund şi de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov şi Demonii, precum şi nuvela Însemnări din subterană.

Dostoievski s-a născut în Moscova şi a făcut cunoştinţă cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor şi legendelor scrise de autori ruşi şi străini. După ce mama lui moare în 1837 de tuberculoză, el şi fratele său Mihail sunt trimişi de tatăl lor, un chirurg militar în retragere şi extrem de sever, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg. În această perioadă, au început crizele de epilepsie.

După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obişnuia să traducă cărţi pentru a-şi suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaş cu primul său roman, Oameni sărmani, şi se face remarcat de criticul şi filozoful Vissarion Belinski.

Dostoievski a fost arestat şi închis în 1849 pentru activităţi antistatale împotriva ţarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie 1849, a fost condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourierişti (condus de Mihail Petraşevski), în cadrul cărora se purtau discuţii subversive. Se pare că la cercul din 1849 acesta ar fi rostit o poezie de-a lui Puşkin împotriva robiei, la care unul dintre ascultători ar fi replicat că robia nu poate cădea decât prin revoluţie. La auzul acestor cuvinte, Dostoievski a exclamat „Fie şi revoluţie!”.

Pe 22 decembrie 1849, scriitorul este dus în faţa plutonului de execuţie, împreună cu alţi 29 de camarazi. Îmbrăcat doar în halat, pe un frig groaznic, Dostoievski sărută crucea, se închină, dar refuză să se împărtăşească. Chiar înaintea comenzii de a trage, un ofiţer aduce un ordin de-al împăratului de a comuta pedeapsa la muncă silnică şi armată corecţională în Siberia. În această perioadă, pe fondul terorii la care era supus de către maiorului Krivţov, s-au acutizat atacurile de epilepsie.

După eliberarea sa, în 1854, a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor şi jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa şi a dezvoltat o dependenţă pentru jocurile de noroc care l-au sărăcit. Pentru o vreme, a trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoştinţe sau amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit faimos datorită cărţilor sale. Spre sfârşitul vieţii a locuit la Sankt Petersburg şi a avut o orientare conservatoare, naţionalist-ortodoxă şi pro-ţaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor, pe care l-a scris şi editat prin forţe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-politice ruse.

Sursa: descopera.ro