Cum a creat România condiții mai bune și locuri noi de muncă în satul Feștelița din Ștefan Vodă
2587
fism.md Grădinița „Voinicel” din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, a fost inaugurată, ieri, după ce a fost reparată capital în cadrul „Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, în valoare totală de 20 de milioane de euro.
Astfel, cu sprijinul financiar oferit de Guvernul României, prin intermediul FISM, la grădinița din Feștelița a fost reparat capital un bloc nefinisat, cu două niveluri. În special, a fost instalat sistemul de încălzire, podeaua și blocurile sanitare, au fost reconstruite sistemele de aprovizionare cu apă şi de canalizare, au fost renovaţi pereţii.
De asemenea, din grantul românesc a fost schimbat acoperișul întregii grădinițe, s-au montat geamuri și uși noi. La exterior pereții au fost izolaţi termic, iar fațada instituției a fost renovată integral.
În urma lucrărilor de reparație efectuate, la grădinița „Voinicel” a fost majorat numărul de locuri pentru copii, de la 120 la 160, și au fost create șase locuri de muncă noi în sat.
Ambasadorul României, Excelența Sa Marius Lazurca, prezent la eveniment, a apreciat rezultatele investițiilor făcute la Feștelița și a reiterat că țara sa va continua să susțină dezvoltarea instituțiilor preșcolare din Moldova. „Ce poate fi mai frumos pentru un Ambasador decât să vadă că ajutorul financiar oferit de țara pe care o reprezintă este bine investit și aduce foloase pentru toată lumea. Ne dorim să continuăm, pentru ca inițiativele frumoase să aibă un deznodământ și să dăm start unor noi începuturi”, a spus Ambasadorul Marius Lazurca.
Directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu, a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul financiar oferit pentru crearea condițiilor moderne de educare și instruire a copiilor.
„Rezultatele obținute la grădinița din Feștelița demonstrează, încă o dată, că gestionăm corect grantul generos oferit de Guvernul României. Prin această investiție - 2 milioane de lei, s-au creat condiții mai bune pentru dezvoltarea și educarea copiilor. Rugămintea mea către administrația grădiniței, către părinți este să aveți grijă de aceste edificii, de investițiile care au fost făcute aici”, a menționat Mircea Eșanu.
Potrivit fism.md, de mai bine de 18 ani de la darea în exploatare, grădiniţa din satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, funcționa doar vara. În sezonul rece, instituția preșcolară nu activa, din cauza lipsei sistemului de încălzire. După ce în 2005, cu ajutorul FISM, a fost construit sistemul de încălzire, grădinița și-a reluat activitatea în regim normal. În prezent, grădinița din Feștelița este frecventată de peste 130 de copii.
Amintim că România a acordat R. Moldova un grant de 20 de milioane de euro destinat renovării instituțiilor preșcolare. Autoritățile au selectat drept beneficiari 774 de instituții preșcolare din 32 de raioane ale țării și peste 200 de mii de persoane: copii, părinți, personal didactic și tehnic.
Lucrările finanțate din grantul oferit de Guvernul României includ reparații capitale ale clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















