Cu doar două luni înainte de Crăciun, arheologii vin cu o veste importantă. A fost găsit mormântul omului de la care a pornit întreaga legendă a lui Moş Crăciun
1823
Mormântul Sfântului Nicolae, personajul care a inspirat legenda lui Moş Crăciun, a fost descoperit de arheologi sub rămăşiţele unei biserici antice din Turcia. Această biserică a fost scufundată din cauza creşterii nivelului apelor Mării Meditarane în Evul Mediu.
Acest personaj istoric şi biblic, care a trăit între 270 şi 343 după Hristos, este faimos pentru că şi-a donat moştenirea săracilor şi pentru că le-a dat mai mult fete saci cu aur pentru a le salva de la prostituţie.
Pe situl fostei biserici a fost contruită o altă basilică, pentru a proteja mormântul Sfântului, dar abia recent arheologii au descoperit mozaicuri şi podele din pietre aparţinând vechiului sanctuar.
Descoperirea arată că Sf. Nicolae a trăit şi murit în Turcia, scrie Daily Mail.
„Prima biserică a fost scufundată din cauza Mării Mediterane. Câteva secole mai târziu, o nouă biserică a fost construită pe locul celei vechi. Acum, am ajuns la rămăşiţele acestei vechi biserici şi ale podelelor pe care Sf. Nicolae a călcat", a declarat Osman Eravsar, şeful Comisiei de Conservare a Vestigiilor culturale din Antalya.
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















