19:41:03 17.05.2025
Stiri

Cu cine a preferat Streleț să se întâlnească PRIMUL, după învestirea Guvernului

Politică 31.07.2015 12:42 Vizualizări3881
Cu cine a preferat Streleț să se întâlnească PRIMUL, după învestirea Guvernului

Primul oficial străin cu care s-a întâlnit nou-alesul premier Valeriu Streleț este șeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.

Diplomatul european l-a felicitat pe Valeriu Streleţ cu ocazia învestirii în funcţia de prim-ministru, menţionând importanţa acestui eveniment pentru asigurarea stabilităţii şi continuarea reformelor în Republica Moldova. Oficialul european a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene pentru cooperare şi a reiterat sprijinul în promovarea reformelor şi modernizarea ţării noastre.

La rândul său, Streleț s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. „Este firesc să am această primă întrevedere oficială în calitate de prim-ministru cu Dumneavoastră. Avem o agendă ambiţioasă şi suntem ferm convinşi că vom reuşi să o realizăm cu succes, împreună cu partenerii noştri”, a precizat prim-ministrul.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele cooperării bilaterale, implementării Acordului de Asociere RM-UE şi priorităţile de activitate în perioada imediat următoare. Un subiect aparte al discuţiei a vizat realizarea condiţionalităţilor privind crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, inclusiv în regiunea din strânga Nistrului a Republicii Moldova.

Formarea Guvernului a fost salutată și de Statele Unite ale Americii.

„Suntem gata să conlucrăm cu prim-ministrul Streleț și Cabinetul său și spearăm să vedem reforme rapide în benefiul poporului moldovenesc, care a votat pentru un viitor prosper și integrare europeană”, se arată în mesajul Ambasadei SUA la Chișinău.

Statele Unite ale Americii precizează că își păstrează angajamentul de a ajuta Republica Moldova în lupta împotriva corupției și promovarea reformelor. Iar în calitatea sa de observator la procesul de negocieri 5+2, Statele Unite vor continua să caute o soluție cuprinzătoare și pașnică pentru conflictul transnistrean, susținând suveranitatea și integritatea teritorială a Moldova cu un statut special pentru Transnistria.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte