CRONOGRAF-ul își deschide astăzi ușile


Festivalul Internațional de Film Documentar CRONOGRAF dechide astăzi ușile celei de-a XII-a ediții la Centrul Cultural „Odeon”.
Gala de deschidere va avea loc la ora 19.00, iar seara va culmina cu proiecția documentarului „Turiștii în spațiu”, o producție elvețiană, realizată de regizorul Christian Frei, care va fi și membru al juriului la Secțiunea Principală.
„Pe parcursul a șapte zile, publicul va avea ocazia să cunoască și chiar să exploateze participanții, care au venit să ne prezinte filmele lor și să discute cu spectatorul de rând”, a menționat directorul festivalului, Virgiliu Mărgineanu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Unicul eveniment de asemenea anvergură din R. Moldova prin care vedem că perspectivele cinematografiei moldovenești există și ele sunt frumoase”, a remarcat la același eveniment ministrul Culturii, Monica Babuc.
Ministerul Culturii a contribuit cu 150 de mii de lei la organizarea acestui festival. „Este adevărat că acești bani sunt puțini pentru organizarea unui asemenea festival, dar ne bucură că în martie a fost semnat programul Europa Creativă, care poate oferi posibilități mult mai bune CRONOGRAF-ului pentru următoarele ediții”, a mai spus ministrul Culturii.
La conferință a fost prezentă și Natalia Cernat, reprezentanta Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, partenerul general al evenimentului.
„Am văzut și am apreciat trei oportunități pe care le oferă festivalul. Pentru public - oportunitatea de a lua lecții de viață, pentru cineaști - o școală de film și pentru R. Moldova - perspective de dezvoltare a cinematografiei locale”, precizează Natalia Cernat.
Președintele juriului pentru Secțiunea Principală este cineastul Nicolae Pojoga. Și spectatorii fac parte din juriu. Cei care vin la festival sunt „obligați” să voteze premiul „Simpatia publicului”. Marele premiu al festivalului va fi de 2 500 de euro.
„Îndemnul meu e să veniți să vedeți filmele, să discutați cu autorii, dar și cu protagoniștii. În filmul documentar totul este autentic: și emoția, și lacrima, iar un film bun nu poate să nu lase urme”, consideră directorul artistic al festivalului, Leontina Vatamanu.
După festival va urma și un tur CRONOGRAF în care organizatorii vor merge cu cele mai bune filme din această ediție în 20 de localități.








































































