CRONICĂ // Căutătorii de briliante: „Linia solară”, sub stelele cerului nocturn
2164
Peisajul teatral autohton se diversifică, se conectează la ritmul, la dinamica modernității, se îmbogățește cu spații nonconvenționale, unul dintre acestea fiind cel oferit de o galerie privată din centrul istoric al Chișinăului. O producție teatrală recentă a fost realizată pe acoperișul clădirii în care activează galeria, publicul bucurându-se nu doar de reprezentația propriu-zisă, ci și de spectacolul cerului nocturn, al norilor în mișcare, al stelelor, al vântului ce clatină vârfurile copacilor.
Piesa „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, în regia Luminiței Țâcu, este un prilej de a aprecia virtuozitatea, profunzimea, uimitoarea capacitate de transfigurare a doi actori îndrăgiți, campioni ai artei actoricești, Diana Decuseară și Alexandru Pleșca, ea în rolul Barbarei și el în partitura lui Werner. Forță și grație, dezlănțuire a pasiunilor, echilibristică a sentimentelor pe o scenă care pare suspendată între cer și pământ – aceste particularități ale spectacolului îl dau unicitate, îl ridică la înalte cote valorice. Dramaturgul Ivan Vîrîpaev mărturisea într-un interviu că în viziunea lui, omul e o particulă de energie cosmică. Teatrul, precum ni l-au înfățișat artiștii care au creat „Linia solară” la Chișinău, e de asemenea energie cosmică.
Piesa „Linia solară” explorează numeroasele moduri în care doi oameni nu reușesc să intre în contact real unul cu celălalt, despărțiți de o linie solară invizibilă, dar palpabilă. La ora 5 dimineața, Barbara și Werner, după șapte ani de căsnicie, continuă o ceartă pe care au început-o cu șapte ore mai devreme. Sunt pe punctul de a-și achita creditul ipotecar, dar privesc în abisul întrebării „ce urmează?”.
Barbara și Werner fascinează prin curajul de a-și dezvălui durerea, aspirațiile, prin puterea de a-și apăra punctul de vedere, prin complexitatea ideilor despre lume, despre agresiunea mediului asupra inimilor și minților. Între soț și soție are loc nu doar o ceartă-monstru, ci mai curând o dezbatere despre condiția umană, despre frica de neant și șansele unei iubiri de a supraviețui.
Comunicarea dintre cei doi devine posibilă abia atunci când el și ea înțeleg că au nevoie unul de altul și că nu sunt întregi unul fără altul. E inutil să ne mai întrebăm, obsesiv, care e scopul vieții. Să ne asumăm viața, așa cum este ea, să luptăm pentru lumina fiecărei zile, să ne stăpânim teama și astfel vom reuși să nu trecem de partea morții. Scopul vieții e să reușim să trăim. Când ajungem să percepem astfel existența, privirea ni se limpezește și vedem, în sfârșit, că în fiecare din noi sunt îngropate niște briliante. Întrezărim licăriri de briliante în oamenii de lângă noi, iar de aici pornește drumul spre libertatea, încrederea, dragostea adevărată.
Tulburătoarea „Linie solară” e o dovadă că proiectele independente în teatru au public, atrag spectatori tineri, răspândesc un suflu de prospețime și au teren de dezvoltare în Republica Moldova. Toamna aceasta piesa nu se va mai juca în aer liber, pe acoperiș, ci într-un spațiu pe care urmează să-l descoperim.
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















