05:12:32 20.04.2024
Stiri

Critici DURE la Adunarea Generală a Judecătorilor. Ministrul Justiției anunță NOUTĂȚI în sistem

Social 11.03.2016 12:51 Vizualizări5046 Autor: Stela Mihailovici
Critici DURE la Adunarea Generală a Judecătorilor. Ministrul Justiției anunță NOUTĂȚI în sistem


Ministrul Justiției Vladimir Cebotari, care a participat astăzi la Adunarea Generală a Judecătorilor, nu a avut niciun cuvânt de laudă în discursul său adresat magistraților.

Ministrul a criticat lucrul care se face în sistemul judecătoresc și le-a amintit magistraților de rezultatele sondajelor, care arată că cetățenii nu au încredere în justiție și, în special, în procurori și judecători.

„Noi suntem impuși să trecem un examen foarte dur. Dacă nu-l trecem, cetățeanul nu ne va recunoaște ca sistem, unde se poate adresa să-și facă dreptate. Trebuie să regândim și să resetăm ceea ce înseamnă pentru noi legitimitatea sistemului”, a punctat Vladimir Cebotari.

Oficialul a anunțat că, în viitorul apropiat, vor fi propuse mai multe modificări la legislație, care vor aduce mai multă transparență și corectitudine în sistemul judecătoresc.

„Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) trebuie să funcționeze altfel. Ne propunem ca dosarul să fie unul virtual. Plecarea dosarului de la o instanță la alta să se facă într-o clipă. Fiecare act procedural trebuie să fie contabilizat de acest sistem, să vă alerteze că un lucru nu este făcut la timp și să puteți să corectați greșeala. Noi avem nevoie de judecători și asistenți disciplinați”, a precizat ministrul.

O altă noutate care urmează a fi introdusă este medierea părților implicate în dosar în cadrul instanțelor de judecată chiar de către magistrați, după un model inspirat din Germania.

Un mesaj dur pentru judecători a avut și membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Tatiana Răducanu.

„Autoritatea sistemului judecătoresc este la pământ. Dați să demonstrăm că suntem a treia putere, să excludem hotărârile arbitrare și neconforme legii”, și-a îndemnat magistrata colegii din instanțele de judecată.

„Mă adresez judecătorilor tineri: nu vă temeți să spuneți nu, atunci când vi se dă de înțeles ce hotărâre ar trebui să fie emisă. Eu am curajul să spun la CSM ce gândesc. Să nu încerce să mă intimideze și să mă sperie”, a punctat Tatiana Răducanu.

Judecătoarea crede că în sistem sunt încă mulți judecători buni și onești, dar din cauza „unui mănunchi” tot sistemul suferă și magistrații sunt blamați la orice pas.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md