Controversa din Găgăuzia: Deputat critică rezoluția în apărarea lui Guțul ca fiind neconstituțională
1403
Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandru Tarnavschi, a criticat rezoluția Adunării Populare și a Comitetului Executiv, unde sentința în privința Evgheniei Guțul este calificată drept „motivată politic” și „anti-găgăuză”, relatează corespondentul IPN din Găgăuzia.
Deputatul din Comrat a făcut apel la colegii săi să demonstreze maturitate. Avocatul Vladimir Cimpoeș le-a sugerat criticilor să analizeze cu atenție sentința. Declarația adoptată descrie sentința ca „represiune politică impusă de sus” și „tentativă de a intimida găgăuzii înaintea alegerilor parlamentare”. Locuitorii au fost încurajați să protesteze, iar rezoluția a fost înaintată autorităților de la Chișinău și organizațiilor internaționale.
În cadrul adunărilor din regiune, dar și din fața penitenciarului unde este deținută bașcana, se susține că asupra vinovăției Evgheniei Guțul ar trebui să se pronunțe Găgăuzia însăși. Ca argument se invocă Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei.
Deputatul APG Alexandru Tarnavschi a subliniat că Găgăuzia acționează conform legislației Republicii Moldova. El a citat Constituția, explicând că UTA Găgăuzia abordează problemele politice, economice și culturale în limita competenței și în conformitate cu Constituția. Tarnavschi a adăugat că sentințele definitive sunt obligatorii, iar declarațiile de neacceptare a sentinței asupra Evgheniei Guțul sunt neconstituționale. Potrivit lui, deciziile de a nu recunoaște sentința depășesc cadrul legal și reprezintă riscuri de reputație și discreditează organul reprezentativ al autonomiei.
El a făcut apel să se apere interesele autonomiei doar prin metode legale, dând dovadă de cumpătare și maturitate politică. Avocatul din Găgăuzia, Vladimir Cimpioeș, a sfătuit criticii judecătoarei, într-o postare pe Facebook, să examineze sentința. El a pus mai multe întrebări: de unde proveneau sumele mari de bani pe care Guțul le-a introdus personal în țară și le-a declarat la vamă, de unde proveneau fondurile găsite în sediile Partidului „Șor” și de ce erau păstrate acolo? „Nu este bancă și nici casă de economii. Citiți sentința – veți găsi multe lucruri interesante”, a scris Vladimir Cimpoeș.
Prima instanță a condamnat-o pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, la șapte ani de închisoare. Această decizie a fost pronunțată pe 5 august de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Evghenia Guțul și Svetlana Popan sunt acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și unui concurent. Faptele incriminate se referă la perioada 2019-2022, când Evghenia Guțul ocupa funcția de secretară la Departamentul de monitorizare, planificare și control al fostului partid „Șor”.
05.04.2026
19:05
750
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
755
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
892
Horoscopul zilei 05.04.2026
1030
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
875
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1312
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
994
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
955
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
981
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1123
Horoscopul zilei 04.04.2026
05.04.2026
19:05
738
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
745
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
881
Horoscopul zilei 05.04.2026
1019
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
859
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1300
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
981
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
943
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
971
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1113
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1302
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1182
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1102
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1199
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1295
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1591
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1013
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1144
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1250
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1341
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1003
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1219
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1766
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1295
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1265
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














