Controlăm mai mult, dar ne protejăm mai puțin: paradoxul confidențialității online în 2026

„În 2026, confidențialitatea online este un lux, nu un drept”, afirmă Thomas Bunting, analist la un think tank de inovație din Marea Britanie.

El vorbea despre publicitate și descria un posibil viitor distopic în care frigiderele inteligente din bucătăriile noastre ar putea partaja informații despre alegerile alimentare ale proprietarilor cu companiile de asigurări de sănătate.

Nu este o realitate inevitabilă, dar pentru unii această perspectivă este foarte înspăimântătoare.

Cu toate acestea, Thomas, care are 25 de ani, spune că nu crede că a avut vreodată, de fapt, vreo confidențialitate online.

În schimb, el susține: „Am fost învățați cum să gestionăm asta.”

Prin asta el înțelege cunoașterea setărilor de confidențialitate și acceptarea faptului că datele personale devin monedă de schimb pentru servicii precum rețelele sociale.

Își amintește că, pe la 15 ani, profesorul l-a întrebat pe el și pe colegi cine crede că viața privată este un principiu important ce merită protejat. „Nici măcar o persoană nu a ridicat mâna”, povestește el.

„Când vorbesc acum cu oameni care renunță la rețelele sociale, ei spun că o fac din cauza timpului petrecut pe ecran, sau pentru că se tem de dependență – problema confidențialității nu apare niciodată.”

Experiențe de acest fel îi îngrijorează pe veteranii care militează pentru protecția vieții private online, cum este expertul în securitate cibernetică prof. Alan Woodward de la o universitate din Surrey.

„Oamenii ar trebui să le pese de confidențialitatea online pentru că ea determină cine are putere asupra vieții lor”, spune el. „Când aud oameni spunând că nu îi interesează, îi întreb de ce au perdele la dormitor.”

Woodward susține că, deși grija pentru confidențialitate este adesea prezentată ca fiind „ceva de ascuns”, în opinia lui este „despre ceva de protejat: libertatea de gândire, experimentarea, disidența și dezvoltarea personală fără supraveghere permanentă”.

Îmi amintesc de o tânără influenceriță cu care am cinat odată și care mi-a spus că multe dintre prietenele ei nu mai dansează în cluburi fiindcă se tem ca nu cumva cineva să le filmeze și apoi să folosească imaginile pentru a le umili.

„Când oamenii pornesc de la premisa că sunt urmăriți constant, ajung să se autocenzureze”, explică Woodward. El consideră că acest fenomen merge mult mai departe decât simplul dans – afectează libertatea de exprimare, iar asta, la rândul său, slăbește democrația.

Încă din 1999, Scott McNealy, cofondator al unei companii americane de tehnologie, spunea celebru în fața unui grup de analiști și reporteri: „Nu aveți deloc viață privată. Treceți peste asta.”

A avut dreptate?

Sectorul tehnologic are o istorie lungă de depășire a frontierelor confidențialității, dar în același timp a construit și gardurile care ar trebui să ne protejeze. Companiile au lansat sute, dacă nu mii, de instrumente și setări pentru protejarea vieții private online, aparent cu scopul de a ne asigura dreptul fundamental la intimitate în mediul digital.

În această categorie intră browserele web „private”, aplicațiile de mesagerie criptată, managerii de parole, blocatoarele de trackere și rețelele private virtuale.

Cu toate acestea, potrivit unei firme de analiză a datelor, în 2024 peste 1,35 miliarde de persoane au fost afectate de compromiterea datelor în urma unor breșe, atacuri sau expuneri – adică aproximativ una din opt persoane de pe planetă.

Dacă petreci ceva timp în comunitatea de securitate cibernetică, aproape sigur vei auzi pe cineva spunând că avem mai multe controale de confidențialitate ca oricând, dar, în realitate, avem mai puțină confidențialitate.

Există un „ocean” de reglementări privind viața privată: aproximativ 160 de țări au propriile lor legi în acest domeniu. Din acest motiv, în Marea Britanie și în Europa ești nevoit să alegi dacă accepți cookie-uri de fiecare dată când vizitezi un site, mici programe care adună fragmente de informații despre tine.

Ferestrele de permisiune sunt mereu prezente. „Yes, you can have my damn cookie! ar trebui să fie o setare în browser”, a scris la un moment dat Elon Musk pe X, frustrat că trebuie să apese mereu pe „da”.

Enervarea multora față de obligația de a accepta cookie-uri când intră pe un site nou ilustrează așa-numitul „paradox al confidențialității”. Este vorba despre discrepanța dintre nivelul declarat de îngrijorare pentru protecția datelor personale și comportamentul real al oamenilor online.

Un sondaj de consum privind viața privată din 2024 a arătat că, deși 89% dintre respondenți afirmau că le pasă de protejarea datelor personale, doar 38% erau considerați „activi în privința confidențialității”. Aceștia erau cei care luaseră efectiv măsuri pentru a-și proteja datele sau aleseseră să cumpere din altă parte dacă nu le convenea politica unei companii.

Iar dacă citești „literele mici” înainte să accepți setările de confidențialitate – lucru pe care 56% dintre americani nu îl fac, conform unui studiu din 2023 – vei descoperi că unele site-uri cer permisiunea de a partaja informații despre vizita ta.

Aceste date pot fi distribuite cu sute, uneori mii de „parteneri”, adică alți furnizori.

Criticii susțin că această abordare în mod clar nu funcționează, atâta timp cât termenii și condițiile sunt practic ilizibili, iar opțiunile privind cookie-urile sunt percepute mai degrabă ca o iritare decât ca un mecanism autentic de apărare.

Dr. Carissa Veliz, autoarea volumului „Privacy is Power”, consideră că „avem nevoie ca autoritățile de reglementare să își facă treaba mai bine”, atât în formularea legilor potrivite, cât și în aplicarea lor fermă.

Meta, proprietarul platformelor Instagram, WhatsApp și Facebook, pune la dispoziția utilizatorilor un „verificator de confidențialitate”, conceput pentru a le permite să își revadă setările. Însă, dacă nu dorești să primești publicitate direcționată pe baza a ceea ce compania află despre tine din activitate, trebuie să plătești un abonament.

Apple afirmă că protejarea confidențialității este în centrul tuturor produselor sale, dar și acestea au, la rândul lor, un preț premium.

După vânzarea sa în Statele Unite, TikTok și-a actualizat luna trecută termenii pentru utilizatorii americani și a mărit cantitatea de date colectate acolo. Utilizatorii pot alege să renunțe la o parte dintre acestea, cum ar fi partajarea locației precise, deși poziția poate fi dedusă și prin dispozitiv.

Veliz spune că oamenii nu au întors spatele ideii de confidențialitate; mai degrabă se simt neputincioși în fața situației.

„În principal, oamenii nu simt că au control”, explică ea.

„Asta se întâmplă parțial pentru că suntem supravegheați în moduri care scapă controlului nostru și, parțial, pentru că firmele tehnologice au interesul să vândă narațiunea că e deja prea târziu.”

Totuși, ea nu crede că totul este pierdut.

Veliz susține că este nevoie de o „abordare pe mai multe planuri” în privința confidențialității, atât din partea autorităților de reglementare, cât și din partea companiilor tehnologice și a oamenilor care „votează cu picioarele”, alegând servicii ce colectează mai puține date despre ei. Iar acest lucru ar putea necesita și o schimbare culturală.

Veliz a ales să comunice cu mine prin Signal, o aplicație de mesagerie sigură care colectează mult mai puține date despre utilizatori decât rivala sa mult mai mare, WhatsApp. Aproximativ 70 de milioane de persoane folosesc Signal în fiecare lună, în timp ce WhatsApp are în medie trei miliarde de utilizatori.

„Totul se leagă de cultură”, spune ea. „Este vorba despre a avea tehnologia potrivită la dispoziție, dar și despre a o folosi efectiv.”