Stiri

Contract semnat: Cele opt localități din raionul Hâncești în care vor fi construite rețele de apeduct

Actualitate 28.07.2022 10:42 Vizualizări1609
Contract semnat: Cele opt localități din raionul Hâncești în care vor fi construite rețele de apeduct ADR Centru

O rețea de apeduct cu o lungime de 143,5 kilometri urmează a fi construită în decurs de trei ani în mai multe sate din raionul Hâncești.

Proiectul mai prevede construcția a trei turnuri, a unui rezervor de apă potabilă, a unui castel de apă, precum și a două stații de pompare a apei.

Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Consiliul Raional Hăncești și SA „Darnic-gaz” au semnat miercuri, pe 27 iulie, contractul de antrepriză în cadrul proiectului „Construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca râului Prut, raionul Hâncești, Etapa I".

Noul apeduct va asigura cu apă circa 15 mii de locuitori din comunele Cotul Morii, Ivanovca, Mirești, satele Bujor, Cățeleni, Leușeni, Nemțeni și Obileni din raionul Hâncești, amplasate în Lunca râului Prut.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie peste 60,055 de milioane de lei, dintre care 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar alte 10% reprezintă contribuția aplicantului.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 08.11.2026 08.11.2026 12:07 561 Horoscopul zilei 08.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39 Curs BNM din 08.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri