Concurs cu INTERESE la Institutul Național al Justiției?
4663
inj.md Institutul Național al Justiției urmează să își aleagă astăzi un nou director, după ce fostul conducător al instituției, Anastasia Pascari, a decedat în septembrie 2014.
La concurs s-au înscris trei candidați, fostul adjunct al procurorului general, Eugen Rusu, implicat anterior într-un scandal din presă, un cercetător științific, Valeriu Kuciuk, și profesorul universitar Diana Scobioală, cunoscută celor din sistem pe numele său dinainte de căsătorie, Sârcu, or aceasta este fiica vicepreședintelui Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ de la Curtea Supremă de Justiție, Iulia Sârcu.
Concursul trezește mai multe nedumeriri în rândul formatorilor din cadrul INJ, dar și al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Aceștia sunt nedumeriți de ce în concurs nu s-a înscris niciun judecător, deși, afirmă membrul CSM Dumitru Visternicean, regula de până acum era ca, în calitate de director al instituției, să fie ales un judecător.
„Nu îmi dau seama de ce judecătorii au evitat să participe la concurs. Probabil că și-au evaluat șansele, au calculat factorii externi și interni”, vorbește judecătorul cu subînțelesuri.
Visternicean evită să explice la ce fel de „factori interni și externi” se referă. Alte surse din cadrul Institutului Național al Justiției afirmă, însă, că Diana Sârcu este promovată în funcția de președinte al INJ de președintele CSJ Mihai Poalelungi, iar judecătorii au fost sfătuiți să nu îi stea în cale.
„Am auzit și eu astfel de zvonuri, dar nu știu cât de adevărate sunt”, recunoaște Visternicean care afirmă că, în general, funcția de președinte al singurei „fabrici” de judecători și procurori din republică provoacă interes major.
Ziarul NAȚIONAL a intrat în posesia unor rezultate ale ultimei evaluări de către studenții INJ a formatorilor instituției.
Surprinzător, dar Diana Scobioală-Sârcu a obținut în această evaluare cel mai prost rezultat dintre toți formatorii INJ. Prestația acesteia, în funcție de așteptările audienților, este de 41,43%, față de, spre exemplu, 95,24% - cât a acumulat un alt formator, Valentina Șterbeț.
Potrivit unor studenți ai INJ, Diana Scobioală și Mihai Poalelungi predau același curs la Institut și se află în relații amicale.
Ziarul NAȚIONAL a încercat să discute cu cei doi. Secretara lui Mihai Poalelungi ne-a comunicat că acesta este plecat într-o deplasare peste hotare și va reveni abia săptămâna viitoare.
Diana Scobioală nu a fost de găsit la INJ.
Concursul pentru alegerea directorului INJ va avea loc astăzi, la ora 14.00.
20.12.2025
21:06
464
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
511
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
711
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1053
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
827
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
903
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
711
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
752
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
937
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
791
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
20.12.2025
21:06
457
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
667
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
503
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
604
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
598
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
707
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
590
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
745
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
653
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
808
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
778
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1051
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
822
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
846
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
755
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
862
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1212
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
898
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
709
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
790
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
981
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
894
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
826
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
874
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
838
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare: A fost nevoie de aproape un deceniu ca să pregătim lista celor peste 20 de mii de români deportaţi decedaţi şi înhumaţi pe teritoriul Rusiei
Coronavirus // DA, te poți infecta din aer, în anumite condiții; masca - OBLIGATORIE. Trei scenarii pentru sfârșitul crizei
De ce ortopezii NU recomandă tocurile înalte fetelor până în 18 ani
INTERVIU // În Găgăuzia au început să înțeleagă că limba română este un pașaport pentru Europa
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














