Complex multifuncțional sportiv, construit la Edineț cu peste 32,5 milioane de lei
4012
Un complex multifuncțional sportiv, care va avea o sală sportivă multifuncțională de 630 de metri pătrați și două bazine, inclusiv unul pentru copii, urmează a fi construit în municipiul Edineț.
Contractul de antrepriză a fost semnat recent cu SRL „Clemantin”, iar lucrările de construcție, care vor dura 22 de luni, urmează să înceapă în scurt timp. Obiectivul va fi construit pe un teren din preajma Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Edineț.
Valoarea totală a proiectului „Crearea complexului multifuncțional sportiv în municipiul Edineț” depășește suma de 32,592 de milioane de lei, dintre care puțin peste 27 de milioane de lei vor fi alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar restul reprezintă contribuția Primăriei municipiului Edineț.
Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Nord, beneficiarii proiectului vor fi circa 100 de mii de locuitori din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița, Râșcani, Dondușeni, precum și turiștii zonei. De asemenea, printre beneficiarii proiectului se mai numără cel puțin 10 agenți economici, care vor putea dezvolta afaceri în domeniul turismului sportiv, cel puțin cinci școli sportive din orașele Edineț, Briceni, Ocnița, Râșcani, Dondușeni.
Totodată, cel puțin 500 de elevi vor practica în mod regulat sportul în viitorul complexul multifuncțional sportiv, iar șase federații sportive vor avea acces la infrastructura creată pentru a organiza competiții sportive regionale, naționale și internaționale.

La complexul sportiv multifuncțional din municipiul Edineț urmează a fi construite:
*Un bazin de înot cu parametrii: 25 x 10 m, H = 1,8 m, V = 450 metri cubi;
*Un bazin de înot pentru copii cu parametrii: 8,2 x 4,6 m, H = 0,6-1,06 m, V = 22,6 metri cubi;
*O sală sportivă multifuncțională cu suprafața de 630 de metri pătrați;
*500 de metri de apeduct și 200 de metri de canalizare;
*170 de metri de gazoduct;
*Rețele de energie electrică pe o suprafață de 240 de metri pătrați și un sistem fotovoltaic cu capacitatea de 100 kW.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















