Stiri
Comisia condusă de Dumitru Alaiba pornește „revoluția” pe piața energiei electrice!? „Aceasta ar permite consolidarea SECURITĂȚII energetice naționale și la creșterea exponențială a volumului de energie produsă în republică”
Actualitate
30.10.2022
12:01
2279
2279
La Parlament, pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe, condusă de Dumitru Alaiba, va avea loc luni o importantă ședință, unde, de rând cu alte probleme, se va discuta și despre sporirea rolului micilor producători locali de energie electrica din surse regenerabile.
Deocamdată, membrii Comisiei nu au făcut publice careva detalii privind preconizata ședință, dar unul din participanți ne-a comunicat, într-un cadru informal, că se va discuta inclusiv despre faptul că, producătorii autohtoni au deja instalate centrale electrice cu o capacitate cumulativa de peste 100 MW și un potențial de creștere semnificativ.
Astfel, R. Moldova își poate realmente asigura minimum 60% din necesități, iar aceasta va reduce cu mult dependența excesivă de centrala electrica de la Cuciurgan, dar și de importuri.
„R Moldova deja ar fi fost mai puțin dependentă la capitolul asigurare cu energie electrică, dacă la timp se luau măsuri minime de asigurare a condițiilor competitive pe piața energiei electrice și se creau condiții nediscriminatorii față de prețul energiei electrice și contractarea necondiționată a energiei verzi produsă pe piața interna de către producătorii mici locali de energie electrică.
Ne bucură faptul, că acum s-a inițiat o platformă la nivelul cel mai înalt pentru a discuta problemele sectorului electroenergetic și în special al producătorilor liberi de pe piața energiei electrice”, ne-a spus interlocutorul.
Potrivit lui, la moment există câteva probleme în acest domeniu, care necesită soluționarea imediată: lipsa cadrului legislativ care ar garanta procurarea energiei electrice produse de producători locali și ar proteja interesele acestora față de furnizorii reglementați de energie electrică; lipsa unui mecanism transparent, corect și competitiv la formarea prețului pentru energia electrică produsă pe piața internă; lipsa elementelor stimulatorii pentru extinderea producerii energiei electrice pentru consum propriu; incertitudine și dificultăți în aplicarea regulilor pieței energiei electrice, în special in perioada crizei energetice din tara etc.
„Trebuie de menționat, că pe parcursul ultimului an Parlamentul și Guvernul deja au făcut multe în această direcție. Ultimele schimbări în legislație deja au dat efecte scontate și palpabile în creșterea cotei energiei regenerabile în consumul total de energie electrică. Simplificarea procedurilor birocratice și majorarea cotelor pentru energia regenerabilă au trezit interesul investitorilor locali în proiectele investiționale din acest domeniu. La momentul de față, ar fi bine de a crea condiții pentru stimularea acoperirii consumului intern de energie electrică din surse proprii, inclusiv regenerabile - similar țărilor europene", arată sursa.
Un exemplu în acest sens ar fi modificarea și completarea Legii nr.10 din 26 februarie 2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, cu prevederi ce ar garanta procurarea energiei electrice produse în republică în mod prioritar și la preț mediu existent pe piața internă indiferent de sursa acesteia.
„Totodată, este nevoie de a crea mecanisme transparente și reguli clare de interacțiune și colaborare dintre producătorii și furnizorii locali de energie electrică. Aceasta ar permite consolidarea securității energetice naționale și la creșterea exponențială a volumului de energie produsă în republică. Al doilea exemplu ar fi crearea unui cadru legislativ, care ar permite micului business și fermierilor să genereze energie electrică pentru necesități proprii, dar la o capacitate de până la 500 kW sau dublu decât se permite în prezent.
Noi suntem optimiști și convinși că pe platforma de discuții ce s-a creat vom obține cele mai bune rezultate pentru R. Moldova în cel mai scurt timp și, prin eforturi comune, Parlamentul va elabora și aproba amendamentele la legea menționată cât mai curând posibil”, a mai spus sursa.

Stiri relevante
08.11.2026
13:23
276
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
378
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
466
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
401
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
649
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
481
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
525
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
669
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
555
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
596
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
907
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
714
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
Top stiri
08.11.2026
13:23
270
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
372
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
458
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
394
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
644
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
479
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
521
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
668
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
552
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
594
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
903
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
712
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
744
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
734
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
826
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
832
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
692
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
722
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
07.11.2026
21:08
699
Zelenski, după atacul armat din Cracovia: Ucraina este solidară cu Polonia
07.11.2026
21:06
742
Atac armat la Cracovia: „Polonia nu este singură”, transmite șefa diplomației UE
07.11.2026
21:05
790
Donald Tusk merge la Cracovia după atacul armat și le cere politicienilor să nu exploateze tragedia
07.11.2026
20:00
761
Dan Neculaescu, după atacul armat din Cracovia: România este alături de Polonia
07.11.2026
18:52
836
Cinci persoane ucise într-un atac armat în centrul Cracoviei. Tusk: Poliția anchetează circumstanțele
07.11.2026
18:26
940
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
07.11.2026
18:05
762
Bulgaria: rămășițe umane găsite pe petrolierul lovit de o dronă în Marea Neagră
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri