Clădirea Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, RENOVATĂ. Proiectul a costat 25 de milioane de lei
1297
Clădirea Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale”, care s-a aflat timp de trei ani în reconstrucție, a fost inaugurată. Proiectul a costat 25 de milioane de lei, iar banii au fost alocați de autoritățile municipale.
Anterior, sediul teatrului avea două etaje, iar după reconstrucție imobilul are patru nivele, inclusiv subsol şi mansardă, cu o suprafaţă totală de 2 373 de metri pătraţi.
Au fost renovate ambele săli de spectacole, Sala Mare fiind extinsă până la 350 de locuri. Încăperile au fost dotate cu aparataj modern de iluminare şi de sunet. Teatrul mai dispune de o sală de balet spaţioasă, sală de lectură, bibliotecă, două costumerii, spălătorie pentru costume, spaţii pentru păstrarea decorului şi recuzitei, precum şi ateliere de croitorie, pictură şi tâmplărie.
După extindere, actorii teatrului au cabine amenajate care dispun de toate condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii: tehnică, mobilier, baie.
Inaugurarea noii clădiri a Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale” este un cadou pentru aniversarea a 25-a de la fondarea instituţiei.

24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















