17:25:45 15.01.2026
Stiri

Circa 10 MILIOANE de euro pentru reconstrucția a 6,55 km pe drumul de ocolire M2 – Chișinău. Timpul planificat pentru finalizarea acestor lucrări este de 730 de zile

Economie 04.04.2019 16:40 Vizualizări2032
Circa 10 MILIOANE de euro pentru reconstrucția a 6,55 km pe drumul de ocolire M2 – Chișinău. Timpul planificat pentru finalizarea acestor lucrări este de 730 de zile

Drumului de ocolire M2 – Chișinău, cu o lungime de 6.55 km, va intra în reparații la începutul acestei veri. Contractul, în valoare de 9,9 milioane de euro, credit oferit de Banca Europeană de Investiții (BEI), a fost semnat, astăzi, între Administrația de Stat a Drumurilor și consorțiul de companii care a câștigat licitația internațională – „Rutador” și SRL „Lusmecon”.

„Asistăm astăzi la semnarea unui contract de importanță strategică pentru R. Moldova. Este vorba despre o parte din centura orașului Chișinău, care stabilește legătura cu partenerul nostru strategic, România. A fost o muncă grea și o procedură destul de complicată, pentru ca după rezilierea contractului din cauze de corupție între vechiul contractor și o fostă conducere a ministerului, să restabilim negocierile și să păstrăm finanțarea cu BEI. Vreau să felicit câștigătorii – compania „Rutador” și „Lusmecon”. Pentru noi este important ca banii pe care îi investim în construcția drumurilor să rămână în economia națională”, a declarat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Șeful reprezentanței BEI în R. Moldova, Antonio Castillo, a menționat că instituția pe care o reprezintă va continua să susțină astfel de proiecte: „Sperăm ca antreprenorii să respecte termenii stipulați în contract și să efectueze lucrări calitative”.

Directorul Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, a precizat că prevederile contractuale sunt mai dure, astfel încât lucrările de reabilitare să fie calitative și efectuate în termenii stabiliți, în mod contrar antreprenorul va fi penalizat.

Drumul de ocolire M2 – Chișinău, cu o lungime de 6.55 km, este parte a centurii municipiul Chișinău, ce leagă drumurile M1 și R3. Acest drum se situează la aproximativ 10 km vest de Chișinău. Conform proiectului, drumul urmează a fi îmbunătățit până la categoria „Ib” prin reabilitarea celor 4 benzi de circulație existente. De asemenea, se vor construi aproximativ 150 m de drumuri de acces. Reabilitarea drumului include reconstrucția sistemului rutier, demolarea și reconstrucția podețelor, construcția sistemelor de captare și evacuare a apelor de suprafață cât și relocarea utilităților existente.

Timpul planificat pentru finalizarea acestor lucrări este de 730 de zile, adică peste doi ani, plus încă un an perioada de garanție.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 473 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.90 1 USD 17.09 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte