Cifre care ÎNTRISTEAZĂ. Cât câştigă un german, un norvegian și un moldovean SĂRAC?
2333
În Germania, persoanele singure cu un venit sub 892 de euro pe lună sunt incluse în categoria „săraci". O familie cu doi copii poate fi inclusă în această categorie dacă are un venit sub 1 872 de euro pe lună.
În schimb, în Europa, modul de calcul al pragului de sărăcie variază de la o ţară la alta. Potrivit Observatorului inegalităţilor, diferenţa de calcul este de la 1 260 de euro pe lună în Norvegia până la 180 de euro pe lună în România, unde 22,6 la sută din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei.
În R. Moldova, venitul mediu lunar al unei persoane este de circa 78 de euro, arată datele Biroului Național de Statistică, fiind totuși în creștere față de anii precedenți.
Sărăcia a crescut cu 15 la sută în 2013 în Germania, afectând de-acum 12,5 milioane de persoane, un record după 1990, se arată într-un studiu publicat de federaţia de ajutor social Paritätischer Wohlfahrtsverband (PW), relatează Les Echos în ediţia electronică de vineri.
Potrivit studiului publicat joi de PW, care regrupează circa 10 000 de asociaţii din sănătate şi ajutor social, 12,5 milioane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei în Germania, un record după reunificarea ţării în 1990. În 2013, sărăcia a crescut cu 15-15,5 la sută în raport cu 2012.
„Din 2006, se observă o tendinţă periculoasă de creştere a sărăciei. Sărăcia nu a fost niciodată atât de ridicată şi fragmentată regional în Germania", a declarat pentru site-ul Euractiv Germania Ulrich Schneider, directorul general al Paritätischer Gesamtverband (PG).
Cele mai expuse sunt mamele celibatare, peste 40 la sută dintre ele plonjând în sărăcie, anunţă raportul.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
17.09.2026
10:06
17.09.2026
10:01
17.09.2026
09:57
17.09.2026
09:56
17.09.2026
09:45
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”


















