Chișinăul, CAPITALA fotbalului european pentru o zi. R. Moldova a găzduit, în PREMIERĂ, ședința Comitetului executiv al UEFA
3630
Chișinău este în premieră gazda unui eveniment de importanță continentală - ședința Comitetului Executiv UEFA. Adunarea conducerii supreme a forului european a început astăzi de la ora 14:00, iar în cadrul ședinței sunt puse în discuție chestiuni și aspecte actuale cu privire la dezvoltarea fotbalului european.
În capitala R. Moldova au venit conducătorii UEFA, în frunte cu președintele, Aleksander Čeferin, și directorul Asociațiilor Naționale, Zoran Laković, care sunt însoțiți de membrii executivului, precum și legendele fotbalului mondial, în prezent experți UEFA și ambasadori ai fotbalului, Luis Figo, Zvonimir Boban, Davor Șuker, Nadine Kessler sau Robbie Keane.
Agenda de lucru cuprins mai multe activități. Prima dintre acestea a avut loc în dimineața zilei de astăzi, când oaspeții de rang înalt, alături de foștii mari jucători, au participat la un festival fotbalistic organizat la Liceul Teoretic „Nicolai Gogol” din Chișinău.
Vizita delegației oficiale UEFA a continuat la sediul Parlamentului, unde a avut loc o întâlnire a conducerii UEFA și FMF cu președintele legislativului, Igor Grosu.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”





















