Stiri

Chișinău: A stropit polițiștii cu GAZE lacrimogene, în încercarea de a fugi

Social 24.11.2016 13:41 Vizualizări1180
Chișinău: A stropit polițiștii cu GAZE lacrimogene, în încercarea de a fugi

Un echipaj mobil al Poliției a observat un individ suspect lângă balconul de la parter al unui apartament de pe str. Calea Ieșilor. Atunci când oamenii legii s-au apropiat, suspectul a vrut să fugă, dar a fost imobilizat.

Forţele de ordine au constatat că acesta intenţiona să prădeze locuinţa pe care o ochise, iar la el avea deja bijuterii din aur, bani în sumă de 2 600 de dolari şi 3 800 de euro, furaţi dintr-un alt apartament din sectorul Buiucani.

Pentru a-i da drumul, individul le-a propus poliţiştilor 2 000 de euro, dar aceștia au chemat grupa operativă la fața locului pentru a documenta tendativa de mituire. Ulterior, bărbatul a mai încercat să fugă din mâinile poliţiştilor, atacându-i cu gaze lacrimogene, dar oamenii legii l-au încătușat.

Polițiștii au stabilit că individul are 27 de ani, antecedente penale și fusese anunţat în căutare pentru comiterea unor infracţiuni similare în Chișinău, după ce a fost condamnat la 9 ani de închisoare.

Acum, tânărul este cercetat penal pentru furturi în proporţii mari și riscă să facă închisoare de la 7 ani până la 12 ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4617 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 898 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri