Cercetătorii au DESCOPPERIT o substanţă ce poate INVERSA ÎMBĂTRÂNIREA
1324
Un medicament administrat cobailor a dus la întinerirea muşchilor acestora cu 40 de ani - în sistemul de calculare a vârstei umane -, însă nu a condus la o creştere a forţei musculare a animalelor, arată testele unor cercetători americani, conform bbc.co.uk, citat de descopera.ro.
Acest proces de inversare a îmbătrânirii, reuşit pe cobai, este considerat "o descoperire extraordinară", deoarece, până acum, acest mecanism era considerat a fi ireversibil.
Echipa de cercetători a Şcolii medicale de la Harvard şi-a concentrat eforturile asupra unei substanţe chimice, denumite NAD, prezentă în celulele organismului şi care se distruge odată cu înaintarea în vârstă.
Acest proces de distrugere afectează funcţionarea mitocondriilor, "uzinele electrice ale celulelor", ceea ce duce la îmbătrânire.
În cadrul experimentului, cercetătorii americani au administrat cobailor o substanţă chimică pe care aceştia o metabolizau în mod natural în NAD.
După o săptămână de administrare pe cobaii de doi ani, muşchii acestora s-au transformat în cei ai unui cobai de şase luni, în termeni de funcţionare a mitocondriilor, de uzare a musculaturii, de inflamare şi rezistenţă la insulină.
"Suntem convinşi că este o descoperire extrem de importantă", a afirmat Ana Gomes, de la departamentul de genetică al Şcolii medicale de la Harvard, adăugând că forţa musculară ar putea fi recuperată după un tratament mai îndelungat.
Cu toate acestea, tratamentul nu este un panaceu contra îmbătrânirii, dat fiind că scurtarea telomerilor şi deteriorarea ADN-ului nu pot fi inversate.
"Îmbătrânirea este multifactorială, trebuie să remediem mai multe componente, prin urmare, este greu să ţintim întregul proces", a precizat Ana Gomes.
Echipa de cercetare şi-a propus să înceapă testele clinice în 2015, pentru descoperirea unei terapii care poate fi utilizată pe oameni, însă perspectiva punerii la punct a acestui tip de tratament este deocamdată un proiect îndepărtat.
"Descoperirea faptului că unele aspecte ale procesului de îmbătrânire sunt reversibile este provocatoare şi extraordinară. Cu toate acestea, este o cale lungă şi dificilă de la aceste experimente pe cobai până la demonstrarea unor efecte antiîmbătrânire la oameni, fără efecte secundare", a declarat Tim Spector, de la Kings College din Londra.
26.11.2025
08:20
212
Horoscopul zilei 26.11.2025
26.11.2025
02:46
584
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
721
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
644
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
605
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
618
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
627
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
624
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
1102
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
594
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
26.11.2025
08:20
208
Horoscopul zilei 26.11.2025
26.11.2025
02:46
583
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
713

16:53
559
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
613
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
562
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1155
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
779
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
776
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
746
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
796
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
705
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
975
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
516
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
640
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
511
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
817
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
877
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
664
Horoscopul zilei 25.11.2025
Horoscopul zilei 26.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41

Inapoi