Cercetătorii americani au reușit să producă electricitate din aer. Aparatele de captare a electricității pot fi făcute din aproape orice material și nu vor depinde de Soare sau de vânt, cum o fac alte surse de energie regenerabilă
2314
Cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au găsit o metodă cu care să genereze electricitate prin recoltarea umidității din aer, scrie Newsweek.
Electricitatea poate fi captată din aer folosind un dispozitiv construit din aproape orice material, singura condiție fiind ca aparatul să fie plin de orificii mai mici de 100 de nanometri (0,0001 milimetri) în diametru, potrivit unei cercetări publicate în revista Advanced Materials.
„Este foarte entuziasmant”, a spus Xiaomeng Liu, autorul principal al studiului. „Deschidem o ușă largă spre obținerea electricității curate din aerul pur”.
Autorii studiului au descris cum sarcina electrică naturală a moleculelor de apă din aer poate fi captată folosind acești „nano-pori” minusculi, care sunt de o mie de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr.
Mărimea porilor este egală cu distanța pe care o moleculă de apă trebuie să o parcurgă în aer pentru a da de o altă moleculă de apă. Aparatele se numesc Air-gen („generatoare de aer”).
„Aerul conține o cantitate uriașă de electricitate”, a spus și Jun Yao, profesor asistent de inginerie electrică și informatică la Amherst și coautor al studiului. „Imaginați-vă un viitor în care electricitatea curată este disponibilă oriunde mergi.
Efectul de bază Air-gen permite ca acest viitor să devină realitate.” „Gândiți-vă la un nor care nu este nimic mai mult decât o masă de picături de apă”, a spus Yao.
„Fiecare dintre aceste picături conține o sarcină [electrică], iar când condițiile sunt potrivite, norul poate produce un fulger - dar noi nu știm cum să captăm cu precizie electricitatea din fulgere.”
„Noi am creat un nor artificial de mici dimensiuni care produce electricitate pentru noi în mod previzibil și continuu astfel încât să o putem capta. Ceea ce este și mai șocant este că acest dispozitiv poate fi făcut din aproape orice material”, a explicat Yao.
Autorii cercetării speră că descoperirea lor extraordinară va permite generarea de electricitate din aer oriunde în lume, folosind orice material.
Din moment ce aerul este mereu umed într-o anumită măsură, aceste aparate de captare a electricității nu vor depinde de Soare sau de vânt, cum o fac alte surse de energie regenerabilă.
Potrivit autorilor studiului, folosind mii de aparate Air-gen deodată s-ar putea genera energie de nivelul kilowaților.
236
Însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam și testată pentru hantavirus după ce soțul i-a murit de aceeași boală
07.05.2026
13:37
264
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
291
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
354
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
325
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
603
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
376
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
389
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
526
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
588
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
115
Însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam și testată pentru hantavirus după ce soțul i-a murit de aceeași boală
07.05.2026
13:37
250
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
285
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
348
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
319
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
588
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
370
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
383
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
522
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
585
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
563
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
537
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
718
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
618
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
602
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
591
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
667
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
594
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
581
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
726
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
658
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
726
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
656
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
729
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
700
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














