Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
1733
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a sistat luni, 22 aprilie, operațiunea de import în R. Moldova al unei mici herghelii de cerbi, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă.
Potrivit ANSA, acte de însoțire nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina, țara de origine a animalelor, și R. Moldova.
Astfel, certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia nu corespundeau modelului de certificat sanitar-veterinar pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022.
„Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System). În acest context, operațiunea de import al lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale”, explică ANSA.
Totodată, agentul economic a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA și colegii din Ucraina depun eforturi pentru a soluționa problema și a obține de la autoritatea în domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















