O nouă CASĂ pentru câţiva copii orfani şi cu dizabilităţi din R. Moldova
655
Copiii orfani și cu dizabilități din Hâncești vor primi adăpost, în condiții foarte bune, la un centru specializat. În satul Sărata Galbenă din raionul Hâncești a fost inaugurat, astăzi, în prezența prim-ministrului Iurie Leancă, un Centru pentru copii orfani şi cu dizabilităţi. Instituţia oferă plasament permanent, cazare şi hrană pentru 25 de copii, dintre care 15 sunt cu nevoi speciale.
Instituția a fost creată cu sprijinul Televiziunii Creștine din Norvegia. Sediul centrului este o grădiniță veche care a fost renovată în totalitate. Autorităţile locale au contribuit cu construcţia drumului de acces până la centru.
„Este un lucru nemaipomenit, pentru că, din păcate, doar cu ajutorul statului, acești copii nu vor beneficia de incluziune armonioasă. Este nevoie de implicarea societății. Iată de ce acest centru este atât de important pentru comuntate, iar sprijinul partenerilor de peste hotare – pentru întreaga republică. Sunt convins că acești copii vor avea parte de cele mai bune condiții de cazare, dar și de căldură sufletească”, a spus premierul Iurie Leancă.
Tot la Sărata Galbenă, premierul a vizitat un azil unde sunt cazați în condiții bune 50 de bătrâni din diferite zone ale țării, inclusiv din raioanele de est. Iurie Leancă a discutat cu managerii azilului despre modalitățile prin care statul poate contribui la înlăturarea problemelor care le complică activitatea.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
18.09.2026
14:37
18.09.2026
14:33
18.09.2026
14:28
18.09.2026
14:23
18.09.2026
14:18
18.09.2026
14:11
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















