11:15:14 28.03.2024
Stiri

Cele mai proaste filme din 2022, cu care nu ar trebui să îți pierzi timpul

Actualitate 25.01.2023 18:58 Vizualizări1702 Autor: Ziarul National
Cele mai proaste filme din 2022, cu care nu ar trebui să îți pierzi timpul


După ce pandemia de coronavirus a închis cinematografele din întreaga lume în cea mai mare parte a anului 2020, iar în 2021 fanii filmului au continuat să consume fluxul de blockbuster și capodopere de la Hollywood cât mai mult din confortul și siguranța caselor lor, 2022 a fost anul revenirii la cinema și acest lucru s-a văzut la box-office.

Acest lucru s-a datorat în mare parte filmelor care pur și simplu trebuiau vizionate pe cel mai mare ecran și cu cele mai mari difuzoare posibile, pelicule precum „Top Gun: Maverick și „Avatar: The Way of Water”. Și filmele mai mici, incontestabil de calitate, artistice și revelatoare au atras oamenii la cinema, „The Banshees of Inisherin”, „Everything Everywhere All Once” și „The Woman King” au devenit repere culturale. Dar cu tot binele vine și mult rău. Studiourile de film au lansat o mulțime de pelicule – în cinematografe și pe diverse platforme de streaming și nu puteau fi toate mega-hituri. Unele sunt eșecuri răsunătoare, căci 2022 a lăsat în urma lui câteva dintre cele mai proaste filme făcute vreodată.

Amsterdam

Regizorul David O. Russell a mizat mult pe „Amsterdam, pentru care a reunit un ansamblu uluitor de talente (de la Christian Bale, Margot Robbie, John David Washington la Taylor Swift) pentru a-i portretiza pe diverși actori într-o comedie neagră plasată în primele decade ale secolului XX. Se dovedește că reunirea a multor actori celebri nu este chiar atât de convingătoare dacă nu li se oferă ceva interesant de făcut. Cui îi pasă dacă Mike Myers și Michael Shannon au apariții de excepție dacă nu fac nimic memorabil în timpul lor pe ecran? Defectele filmului sunt nesfârșite, chiar până la prestația lui Christian Bale, care reușește să fie atât prea exagerată și lipsită grav de personalitate. Cel mai rău dintre toate este însă durata peliculei, care prelungește agonia spectatorului pentru aproximativ 135 de minute. Toate marile nume pe care Russell le-a asigurat pentru distribuția „Amsterdam” s-ar putea să fi părut plăcute pe afiș, dar niciunul dintre ele nu a reușit să salveze acest dezastru.

Morbius

Un efort fantastic de a transforma o poveste cu potențial de aur într-un film fără farmec, incoerent, urât și incredibil de prost. Pur și simplu nu există motive de a aprecia această peliculă nici măcar pentru fanii efectelor speciale sau ai lui Jared Leto. În Morbius, nu există niciun joc actoricesc remarcabil, nu există lucruri bune de spus, scene care să țină publicul cu sufletul la gură – doar plictiseală și regretul de a pierde vremea vizionându-l.

Firestarter

De ce ai reface unul dintre cele mai proaste filme ce au la bază cărțile lui Stephen King din anii ’80? Probabil pentru a dovedi că poți face o versiune și mai proastă a lui. Primul „Firestarter” (cu Drew Barrymore în rolul personajului titular) a apărut în cinematografe în 1984, a câștigat la box-office în jur de 17 milioane de dolari și a fost destul de criticat, iar apoi a dispărut în eter. Dar în 2022, maestrul peliculelor de groază Jason Blum și câștigătorul Oscarului Akiva Goldsman s-au gândit că nu ar strica un remake al acestei adaptări mediocre a cărții lui Stephen King, dar rezultatul a fost unul dezamăgitor. Filmul spune povestea părinților (Zac Efron, Sydney Lemmon) care au de-a face cu fiica lor în vârstă de 10 ani, Charlie (Ryan Kiera Armstrong), care, ca rezultat al experimentelor guvernamentale malefice, are capacitatea de a porni focul cu mintea ei. Ei și-au petrecut cu succes întreaga viață fugind de agenții guvernamentali care doresc să-o captureze pe Charlie și să-i folosească puterile, însă până la punct.

Jurassic World: Dominion

Al șaselea film din seria „Jurassic Park” și cel de-al treilea din trilogia lansată în 2015 cu „Jurassic World”, „Jurassic World: Dominion” se simte conceput doar pentru a consuma bani pe efecte speciale (probabil unul dintre puține lucruri care nu i se pot reproșa). Nu a contat prea mult nici distribuția, pe lângă Chris Pratt și Bryce Dallas Howard, am avut parte de revenirea nostalgică a starurilor din originalul film din 1993: Sam Neill, Laura Dern și Jeff Goldblum. Acțiunea se desfășoară la patru ani după evenimentele din „Jurassic World: Fallen Kingdom”, dinozaurii cutreieră acum lumea, terorizând și vânând oameni și alte creaturi, amplasându-se în vârful lanțului trofic. Ultima dată când dinozaurii au fost supuși unui dezastru atât de grav, precum acest film, a fost implicat un asteroid, au declarat în glumă criticii.

Blonde

A interpreta o vedetă iconică și incandescentă precum Marilyn Monroe nu este o sarcină ușoară, așa că va fi întotdeauna o problemă pentru alegerea actriței din rolul principal în adaptarea cutremurătoare a romanului lui Joyce Carol Oates. Lăsând la o parte problemele de accent, Ana de Armas s-a descurcat mai bine decât majoritatea actrițelor care au interpretat acest rol, dar este viziunea regizorului despre Marilyn, care reduce această femeie complexă și de necunoscută la statutul de victimă, care face ca rolul să fie atât de superficial. Mai îngrijorător este și modul în care regizorul Andrew Dominik își construiește povestea (destul de diferită de lectura mai empatică a lui Oates) în jurul imaginilor celebre ale vedetei, asigurându-se insidios că oricând vom revedea fotografiile originale, acestea vor fi contaminate de asociații subconștiente, cu acest portret urât, deloc flatant.

The Bubble

Poate că lumea pur și simplu nu este pregătită să râdă de trauma colectivă care a fost pandemia de COVID-19 și izolarea socială și teama răspândită. „The Bubble” reprezintă o greșeală majoră pentru celebrul regizor de comedie Judd Apatow, creatorul unor pelicule de succes precum „Knocked Up”, „Freaks and Geeks”, „The 40-Year-Old Virgin” și „The King of Staten Island”. „The Bubble' este despre producția haotică din „Cliff Beasts 6: Battle for Everest: Memories of a Requiem”, un film de succes de tip franciză, realizat în timpul lockdown-ului cauzat de COVID-19, care necesită ca distribuția de vedete răsfățate să rămână în camerele lor, să joace lângă ecrane verzi și suportă protocoalele de sănătate – lucruri la care aceștia se împotrivesc și provoacă mari bătăi de cap atât pentru regizori, cât și pentru personalul cinic al hotelului. Poate cel mai mare păcat al filmului este că, în ciuda uneia dintre cele mai formidabile distribuții de actori de comedie (inclusiv Karen Gillan, Leslie Mann, Fred Armisen, David Duchovny, Keegan-Michael Key, Kate McKinnon, Peter Serafinowicz, Maria Bamford, Rob Delaney), „The Bubble” nu este absolut deloc amuzant.

The 355

O distribuție de vis cu actrițe de top – inclusiv Penélope Cruz, Lupita Nyong’o, Diane Kruger și Jessica Chastain. Ele au făcut echipă pentru a demonstra că filmele de spionaj nu sunt exclusiv un joc de băieți. Nu au fost primele care au încercat (regizorul „La Femme Nikita” Luc Besson și-a petrecut toată cariera demonstrând la fel de mult), dar au avut ghinionul să aibă încredere în regizorul Simon Kinberg. Acesta este cel care a greșit ultimul film „X-Men”, iar aici, el ia o distribuție premiată cu Oscar și o transformă într-o glumă proastă. Scenele de acțiune par a fi din filme de comedie iar rezultatul este ridicol de fals și plin de clișee atât de des întâlnite. Ideea a fost bună, dar executată incredibil de prost. Păcat de actrițele din rolurile principale.

The King’s Daughter

„Fiica regelui” este o adaptare după romanul „Luna și soarele” scris de Vonda N. McIntyre, care a câștigat premiul Nebula în 1997. Este o lectură fantastică, dar filmul face cărții un mare deserviciu. Paramount a scos filmul din programul de lansare cu doar câteva săptămâni înainte ca acesta să ajungă în cinematografe în 2015, fără nicio explicație. O sursă apropiată producătorilor declara atunci pentru The Hollywood Reporter că întârzierea s-a datorat faptului că efectele vizuale sunt incomplete și că filmul ar urma să apară în câteva luni. Cu toate acestea, aveau să treacă ani înainte ca pelicula să vadă lumina zilei. Iar când asta s-a întâmplat în cele din urmă, a fost ușor de înțeles de ce filmul a fost ascuns atât de mult timp. „Fiica Regelui” îl are în rol principal pe Pierce Brosnan în rolul Regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, care își trimite oamenii să caute o sirenă mitică (Fan Bingbing). Louis vrea să trăiască pentru totdeauna și crede că proprietățile magice ale sirenei vor face ca acest lucru să se întâmple. Planul său este deraiat când fiica sa nelegitimă (Kaya Scodelario) află de existența sirenei. Acesta nu este unul dintre acele filme care sunt atât de proaste, încât sunt bune; este pur și simplu prost. Chiar și interpretările lasă mult de dorit.

Blacklight

„Blacklight” a avut premiera în februarie și, în ciuda faptului că se lăuda cu statutul de vedetă a lui Liam Neeson, a încasat doar 16 milioane de dolari la box office față de bugetul său de 43 de milioane de dolari. Știm că Neeson este un actor talentat, însă filmul nu-i dă loc să demonstreze acest lucru. „Blacklight” este un film de acțiune sec și redundant despre teoriile conspirației și trădările din rândurile spionilor guvernamentali. Intriga reface și reciclează conținutul a sute de thrillere dinaintea sa. „Blacklight” ar putea fi ușor atrăgător pentru iubitorii de acțiune, dar chiar și în timpul secvențelor sale de acțiune filmul este încă plictisitor și nu reușește să ofere spectatorilor un motiv să se bucure că au vizionat filmul.

Me Time

„Me Time” este o comedie despre doi prieteni, interpretați de Kevin Hart și Mark Wahlberg, care a avut premiera pe Netflix în august. Filmul se „mândrește” cu doar 9% pe Rotten Tomatoes și nu este greu de înțeles de ce. În ciuda faptului că este etichetat ca o comedie, este profund neamuzant și lipsit de sens. Doi bărbați adulți se îmbarcă într-un vârtej de șmecherii ridicole, precum să fie urmăriți de leii de munte, să își facă nevoile pe perne ca o farsă de răzbunare și să alerge cu țestoase. Este mult umor de duzină, efecte vizuale teribile și actorie proastă. Singura emoție pe care „Me Time” o poate oferi spectatorilor este un sentiment de jenă, în timp ce urmăresc doi actori talentați care se prostesc și interpretările lor atât de jalnice pentru această comedie fără rost.

Sursa: elle.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md