Cea mai mare frică a lui Michael Schumacher s-a adeverit! Fiul său nu i-a respectat DORINŢA. Declaraţii CUTREMURĂTOARE despre pilotul legendar
2490
mediafax.ro
Omul care l-a descoperit pe Michael Schumacher, Willy Webber, a dezvăluit o discuţie pe care a purtat-o în trecut cu legendarul pilot. Michael Schumacher i-ar fi dezvăluit că nu-şi doreşte ca fiul său, Mick, să intre în lumea curselor.
Într-un interviu acordat pentru Motosport-Total, Webber a făcut un anunţ care a şocat pe toată lumea: "Am fost de câteva ori pe circuit atunci când Michael l-a adus pe Mick să facă primii paşi în motorsport. Am avut impresia că se temea ca fiul său să ajungă pilot şi că încerca să îl convingă pe Mick în acest sens. Dacă ar fi reuşit, ar fi fost fericit", a spus Webber.
Mick a ajuns între timp în Formula 2, iar din sezonul următor are şanse să facă pasul spre Formula 1. Pe 3 aprilie, Mick a condus pentru prima dată, într-un cadru oficial, un monopost de F1. A testat maşina Ferrari pe circuitul din Bahrain. Fiul septuplului campion mondial este pilot al Ferrari Driver Academy şi în acelaşi timp pilot în echipa Prema, în Formula 2. În trecut, pentru Prema au mai concurat piloţi precum Charles Leclerc sau Pierre Gasly. Primul a ajuns în acest sezon în echipa Ferrari, iar al doilea pilotează pentru Red Bull Racing. În legătură cu Schumacher Jr, există zvonuri conform cărora din sezonul 2020 va concura pentru echipa Alfa Romeo Racing, fosta Sauber.
Mick Schumacher s-a suit la bordul unui monopost de Formula 1 la patru ani şi la 12 ani distanţă de la ultima cursă a tatălui său.
Tatăl lui Mick, Michael Schumacher, e liderul clasamentului all-time în ceea ce priveşte titlurile câştigate în Formula 1. De şapte ori a triumfat neamţul în "Marele Circ". În trecut, Mick a spus că a fost influenţat de rezultatele tatălui său: "A avut o mare influenţă asupra mea. După cum toată lumea ştie, este idolul meu. Sunt aici datorită lui. A jucat un rol foarte important în cariera mea". Michael Schumacher a concurat pentru prima oară în Formula 1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, sub egida echipei Jordan-Ford. La momentul respectiv, legendarul pilot avea 22 de ani.
În vârstă de 50 de ani, Michael Schumacher s-a rănit grav în decembrie 2013, după un accident la schi, iar pentru foarte mult timp s-a aflat în comă. După mai multe operaţii şi luni petrecute în diferite instituţii medicale, germanul a fost mutat la locuinţa sa din Elveţia, una tranformată într-un adevărat spital, acolo unde e îngrijit de mai mulţi specialişti în neurologie.
Webber a vorbit şi despre starea lui Michael Schumacher. Fostul manager al pilotului spune că purtătoarea de cuvânt a familiei, Sabine Kehm, l-a ţinut departe de tot ce se întâmplă cu legendarul pilot, după incidentul din 2013: "Nu mi-am văzut niciodată elevul şi prietenul după acel accident. Am suferit ca un câine timp de trei luni după acel moment. Oamenii îmi spuneau <tu eşti cel care l-a descoperit, ce face Michael?>. Tot ce îmi doresc este ca el să îşi revină cât mai repede şi să îl mai îmbrăţişez o dată".
Sursa: mediafax.ro
14.11.2025
20:02
7072
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
5851
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
4027
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
9348
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
7561
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
6461
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
6616
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
6541
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
6535
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
8807
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
7891
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
7529
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
19.12.2025
16:41
43
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
55
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
76
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
346
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
358
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
315
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
392
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
356
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
528
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
440
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
380
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
446
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
386
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
417
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
414
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
483
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
486
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
551
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
541
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
734
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
767
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
791
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
741
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
771
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
670
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














