Cea mai bizară întâmplare din cariera lui Roger Federer! Elvețianul nu a fost lăsat să intre la Wimbledon dintr-un motiv ireal
2667
Roger Federer (41 de ani), marele campion elvețian care s-a retras din tenis anul acesta, a povestit o întâmplare ireală pe care a trăit-o la turneul de la Wimbledon.
Roger Federer, cel mai prolific jucător din istoria turneului de la Wimbledon, nu a fost lăsat să intre în complexul de la All England Club dintr-un motiv incredibil!
Omul care păzea intrarea de la Wimbledon nu l-a recunoscut pe Federer, interzicându-i accesul celui care a câștigat de 8 ori turneul londonez! Cu toate că Roger a încercat să îi explice agentului de securitate cu cine stă de vorbă, acesta nu s-a lăsat înduplecat, scrie prosport.ro.
Roger Federer a fost invitat la emisiunea lui Trevor Noah, The Daily Show, iar maestrul elvețian a povestit cu lux de amănunte ce i s-a întâmplat: „N-am anunțat pe nimeni de acolo, pentru că urma să merg la doctor și nu știam cât durează. OK, programarea a mers bine, mai aveam două ore de omorât. Ce facem? Mergem la aeroport sau bem repede un ceai la Wimbledon? OK, hai să mergem la Wimbledon, dar eu nu am fost niciodată când nu e turneu. Am am ajuns în fața porții pe unde intră invitații. I-am spus antrenorului meu, care era cu mine, că e o doamnă de la securitate și că rezolv eu.
„Bună ziua, mă întrebam cum pot intra la Wimbledon, unde e ușa, unde e poarta?”. Și ea mă întreabă: „Aveți un card de membru?”. I-am spus că nu am cardul, dar că sunt membru. Normal, când sunt aici, joc. Și sunt mulți oameni și intru de obicei pe altundeva. Trebuie să știu pe unde intru. Și ea îmi spune: „Pe partea cealaltă, dar trebuie să fii membru!”. Și m-am uitat la ea și i-am zis: „Am câștigat turneul de 8 ori, vă rog să mă credeți!”, a dezvăluit Federer, cel care într-un final a mers pe la intrarea opusă, unde a fost recunoscut imediat.
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















