Ce se află în spatele afacerii spionului otrăvit. Conexiunile ASCUNSE ale lui Serghei Skripal
3164
sursa: google.ro Singura explicație pentru care Serghei Skripal a fost ținta unui atac cu agent neurotoxic în Anglia, aflându-se acum între viață și moarte, este că acesta era încă spion activ, scrie New York Post.
Martori oculari au dezvăluit pentru presa britanică faptul că Serghei Skripal se întâlnea cu regularitate, o dată pe lună, în restaurantul Cote Brasserie, din orășelul britanic Salisbury, cu un englez îmbrăcat în costum de tweed. Cei doi conversau atât în engleză cât și în rusă, discutând între altele despre călătorii „de afaceri” în Polonia.
Presa britanică, citată de EVZ, nu îi dă identitatea ofițerului MI6, „din motive de securitate”, însă aceasta poate fi dedusă din dezvăluiri conexe. Astfel, cel prezentat ca „ofițerul de legătură” al lui Skripal, ar fi avut un cont pe rețeaua LinkedIn șters pe 7 martie.
Or, CNN vorbește despre un ofițer MI6, cu numele de Pablo Miller, având domiciliul în Salisbury și al cărui cont de LinkedIn a fost șters miercuri. Numele lui Pablo Miller apare într-un comunicat din 2007 al serviciului rus de informații FSB (fost KGB), ca fiind ofițerul care l-a recrutat pentru MI6 pe ofițerul de securitate rus Viaceslav Zarko.
„În timpul investigației, maiorul Viaceslav Zarko l-a identificat pe ofițerul operativ MI6 Pablo Miller, care anterior fusese implicat ca suspect în cazul Serghei Skripal, un fost colonel rus condamnat anul trecut la 13 ani de închisoare pentru spionaj în serviciul Marii Bri tanii”, se arăta în declarația FSB. Zarko a declarat că acel Miller lucra sub acoperire ca secretar unu la Ambasada Marii Britanii din Talinn (Estonia).
Tot în biografia ștearsă de pe LinkedIn se afirma că, deși pensionat în 2015, „Pablo continuă să lucreze ‘part time’ pentru Foreign Office pe bază de contract”.
O altă informație explozivă este că Pablo Miller se prezenta pe contul de LinkedIn drept consultant pentru firma de Orbis Business Intelligence. Aceasta a fost întemeiată de fostul ofițer MI6 Christopher Steele, nimeni altul decât autorul dosarului în care Donald Trump este acuzat de relații cu prostituate ruse într-un hotel din Moscova. Dosarul lui Steele a fost plătit de Hillary Clinton și Partidul Democrat.
Serghei Skripal a fost recrutat la recomandarea serviciilor de informații spaniole în iulie 1995 de către MI6, pe când avea 44 de ani și lucra ca ofițer GRU în Spania. Până la arestarea sa, în 2006, el le-a oferit britanicilor identitatea a nu mai puțin de 300 de spioni ruși plus întreaga agendă telefonică a GRU. Numele său de cod era „Forthwith” („Imediat”).
După schimbul de spioni din 2010 și sosirea sa în Marea Britanie, deși presa britanică, citând surse din serviciile secrete MI5 și MI6, nu afirmă explicit că Skipral a rămas spion activ, ci doar că a continuat să aibă contacte cu serviciile secrete britanice, „oferind expertiză” în ceea ce privește „metodele și structurile operațiunilor de spionaj ale Rusiei”.
21.01.2019
15:00
2568
Polițistul din Anglia de care toată lumea râde
22.04.2018
09:04
8636
Otrăvirea LENTĂ a omenirii. Ucigaşul silenţios pe care îl consumi regulat
14.04.2018
18:30
2967
GALERIE FOTO // Cele 12 principii regale de creștere a copiilor. Cum își educă William și Kate copiii
13.04.2018
19:15
2682
O echipă de televiziune din Rusia s-a strecurat în spitalul unde e internat Serghei Skripal
03.04.2018
10:19
2849
Președintele de țară care a SUPRAVIEȚUIT tentativei de asasinat cu dioxină, după o cină cu șeful serviciilor secrete: „Europa trebuie să deschidă ochii”
03.04.2018
19:30
2394
VIDEO // Gestul sugestiv al unei fetițe de 10 ani a devenit SIMBOLUL protestelor antipoluare din Volokolamsk, unde zeci de copii au fost spitalizați
16.03.2018
12:20
2898
Ultimul caz dintr-o serie de MORȚI SUSPECTE care au în comun un anumit personaj
14.03.2018
08:30
3093
Cel mai grav caz de PEDOFILIE din istoria Angliei: sute de fete violate
13.03.2018
16:00
2612
Washingtonul, solidar cu Marea Britanie pentru atacul cu o substanță neurotoxică asupra unui fost agent secret rus. Ce vor continua să facă împreună
13.03.2018
09:30
3692
„A devenit o capcană a morții pentru ruși”. Acuzații extrem de dure în mass-media din Rusia la adresa Marii Britanii
12.03.2018
21:31
3025
Theresa May a dezvăluit numele SUBSTANȚEI cu care a fost otrăvit spionul rus
11.03.2018
18:30
2900
Lovitură grea pentru Rusia! Anglia și Japonia au făcut front comun
01.05.2026
09:44
491
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
428
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
592
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
581
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
628
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
594
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
615
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
688
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
602
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
609
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
597
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
639
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
589
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
734
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
678
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
560
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
616
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
828
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
653
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
721
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
743
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
867
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
897
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
835
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
724
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














