CE REDUCE riscul de cancer ovarian? Sunt principalele surse de flavonoide
1689
descopera.ro Consumul regulat de ceai negru şi suc de portocale poate reduce riscul de îmbolnăvire de cancer ovarian cu până la 31%, datorită conţinutului de flavonoide, compuşi chimici antioxidanţi, potrivit unui studiu desfăşurat pe durata a peste 30 de ani, informează dailymail.co.uk, citat de descopera.ro.
Cercetătorii de la University of East Anglia din Marea Britanie au studiat dietele a 171.940 de femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 55 de ani, pe o perioadă de peste 30 de ani şi au descoperit că cele al căror regim alimentar conţinea cantităţi mari de flavonoide, un tip de antioxidanţi găsit în ceai negru, vin roşu, mere şi citrice, au prezentat un risc mult mai scăzut de îmbolnăvire de cancer ovarian.
Pentru femeile care beau ceai negru în mod regulat, riscul a scăzut cu până la 31%, iar, pentru cele care consumă cantităţi mari de suc de citrice, în special de portocale, riscul a scăzut cu 21%, potrivit datelor studiului publicat în American Journal of Clinical Nutrition.
„Principalele surse de flavonoide includ ceaiul negru şi citricele, care pot fi foarte uşor de inclus într-o dietă, lucru care ne sugerează că schimbări simple ale obiceiurilor alimentare pot avea un impact important în ce priveşte reducerea riscului de instalare a cancerului ovarian”, a declarat cercetătorul-şef Aedin Cassidy, profesor la Norwich Medical School.
Experţii cred că flavonoidele oferă protecţie îmbunătăţind circulaţia sangvină şi prevenind inflamaţiile. Totuşi, medicii avertizează femeile să nu se bazeze exclusiv pe o dietă bogată în antioxidanţi şi să efectueze controale medicale regulate, mai ales în situaţia în care în familie au existat cazuri de cancer ovarian sau mamar.
26.11.2025
02:46
305
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
532
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
510
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
519
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
534
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
560
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
561
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
995
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
528
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
508
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
26.11.2025
02:46
305
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
531
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
510
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
518

16:06
569
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
510
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1091
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
724
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
713
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
691
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
745
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
660
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
919
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
487
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
602
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
489
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
777
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
838
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
637
Horoscopul zilei 25.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41

Inapoi