Ce amendă a primit Novak Djokovic după ce a fost descalificat de la US Open şi câte puncte pierde
2338
Liderul mondial, Novak Djokovic, a fost descalificat de la US Open, după ce a lovit o femeie arbitru de linie cu o minge. USTA a anunţat primele sancţiuni pentru campionul sârb: sportivul pierde tot ce a câştigat la această ediţie a turneului american - suma adunată, dar şi punctele obţinute.
Incidentul a avut loc în primul set al meciului cu Pablo Carreno Busta, locul 27 ATP, la scorul de 5-6, după ce adversarul lui Nole reuşise break-ul. Djokovic a trimis o minge cu racheta către fundul terenului, aparent fără intenţia de a viza pe cineva, transmiti digisport.ro.
Reacţia USTA (United States Tennis Association) după descalificarea lui Novak Djokovic nu a întârziat să apară. Forul care guvernează tenisul în Statele Unite a emis un comunicat, care a fost preluat şi postat de organizatorii de la US Open.
„În concordanţă cu regulamentul turneului de Grand Slam, după acţiunea intenţionată de a trimite o minge periculos sau într-un mod nesăbuit în timp ce eşti pe teren sau de a trimite o minge într-un mod neglijent fără să ţii cont de consecinţe, arbitrul de la US Open l-a descalificat pe Novak Djokovic de la ediţia 2020 a turneului. Pentru că a fost descalificat, Djokovic va pierde toate punctele câştigate la US Open şi va fi amendat cu suma pe care a câştigat-o la acest turneu, pe lângă alte sancţiuni pe care le-ar putea primi pentru acest incident", se arată în comunicat.
- Campion în ediţia trecută de la US Open, Novak Djokovic adunase pentru calificarea în optimi, la actuala ediţie, 180 de puncte şi 250.000 de dolari.
- De asemenea, campionul sârb a mai fost sancţionat cu 20.000 de dolari, pentru că nu a mers la conferinţa de presă de după meci.
- Ca şi deţinător al trofeului, Novak Djokovic avea de apărat 2 000 de puncte la această ediţie a US Open. Astfel, în clasamentul ATP de la finalul turneului, sârbul va avea cu 2 000 de puncte mai puţin.
Reacţia lui Novak Djokovic, după ce a fost descalificat de la US Open
Campionul sârb nu a participat la conferinţa de presă, după acest incident, şi a preferat să-şi expună punctul de vedere pe reţelele sociale.
„Întreaga situație m-a făcut să fiu foarte trist şi să simt un gol pe dinăuntru. M-am interesat de cum se simte arbitrul de linie, iar organizatorii turneului mi-au transmis că, slavă Domnului, se simte bine. Îmi pare extrem de rău pentru că i-am cauzat un astfel de stres. A fost atât de neintenționat. Atât de greșit. Nu îi voi dezvălui numele, pentru a păstra discreţia.
În ce privește descalificarea mea, trebuie să mă uit în interiorul meu, să lucrez la această dezamăgire și să transform tot acest episod într-o lecție, necesară pentru dezvoltarea și evoluția mea ca jucător și ca persoană. Le cer scuze celor de la US Open și tuturor celor asociați turneului pentru purtarea mea. Sunt foarte recunoscător echipei mele și familiei pentru că îmi dau toată susținerea și fanilor mei pentru că sunt mereu acolo pentru mine. Mulțumesc și îmi pare atât de rău", a scris Novak Djokovic pe reţelele sociale.
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















