20:20:28 31.03.2026
Stiri

Ce-a făcut Veaceslav Platon luni, timp de mai multe ore, în sediul Procuraturii Generale

Social 31.12.2019 10:11 Vizualizări6071
Ce-a făcut Veaceslav Platon luni, timp de mai multe ore, în sediul Procuraturii Generale Anticorupție

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat la 25 de ani de închisoare în R. Moldova pentru escrocherie și spălare de bani, a ieșit luni, pe 30 decembrie, din Penitenciarul nr. 13 pentru câteva ore, timp în care s-a aflat în sediul Procuraturii Generale.

Platon a fost escortat în după-amiaza zilei de ieri la Procuratură, iar realitatea.md a scris, pe surse, că acesta s-ar fi aflat mai bine de patru ore acolo.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL faptul că Platon a fost adus ieri în fața procurorilor.

„Veaceslav Platon a fost audiat în legătură cu furtul miliardului”, ne-a spus Emil Gaitur.

Amintim că Veaceslav Platon a fost arestat pe 25 iulie 2016 la Kiev şi extrădat autorităţilor R. Moldova după o lună, pe 29 august. El a fost acuzat de delapidare de fonduri de la Banca de Economii în sumă de 800 de milioane de lei, fiind condamnat la 18 ani de închisoare. În decembrie 2017, Platon a mai primit 12 ani de detenţie pentru implicare în delapidarea activelor de la trei companii de asigurări în sumă de 205 milioane de lei.

La acest dosar a mai fost adăugată o cauză penală în care Platon este acuzat că a încercat să corupă ofiţerii care îl păzeau în penitenciar. În decembrie 2018, Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe omul de afaceri la 25 de ani privaţiune de libertate pentru toate cele trei cauze penale.

Platon a negat faptul că a fost implicat în jaful bancar, dând vina pe Vlad Plahotniuc.

Recent, o instanţă din Kiev a anulat ordinul procurorului general al Ucrainei privind extrădarea lui Veaceslav Platon în R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.03.2026 08:15 616 Horoscopul zilei 31.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.65 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte