Câțiva HOȚI care au SUSTRAS lămpi și indicatoare rutiere de pe traseul Sărăteni-Soroca au fost IDENTIFICAȚI
2526
La câteva luni după ce a fost dat în explotare traseul Sărăteni-Soroca, responsabilii de executarea proiectului, dar și adminsitrația publică locală vin cu un mesaj pentru localnici și trecători să nu fure și să nu vandalizeze bunurile de pe acest traseu.
Deja au fost inițiate discuții publice în centrele raionale Florești, Soroca și Telenești, precum și în comunitățile din aria drumului Sărăteni-Soroca, pentru a le cere locuitorilor atitudine responsabilă față de infrastructura rutieră reabilitată în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA.
Potrivit directorului executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova), Valentina Badrajan, după darea în exploatare a drumului reabilitat, din luna octombrie și până în prezent au fost sustrase 19 lămpi și au fost vandalizate peste 30 de indicatoare rutiere.
Pagubele se ridică la mii de euro. „Aceste cazuri pun în pericol securitatea traficului rutier și afectează aspectul drumului. Discuțiile publice inițiate vor accentua necesitatea identificării răufăcătorilor și sancționarea acestora, precum și prevenirea unor asemenea cazuri”, a spus Badrajan.
Potrivit acesteia, autoritățile locale au dat asigurări că vor monitoriza mai riguros păstrarea infrastructurii traseului reabilitat, iar la rândul lor, reprezentanții inspectoratelor teritoriale de poliție au asigurat FPM Moldova că vor întreprinde acțiunile de rigoare pentru a depista și sancționa răufăcătorii. Polițiștii au reușit deja să descopere două asemenea cazuri.
Deocamdată, restabilirea bunurilor sustrase sau deteriorate este realizată de către companiile de construcție, dar acest lucru va fi posibil doar până în luna septembrie curent.
Potrivit datelor autoritățile publice din domeniu, în anul 2014, pe întreg teritoriul ţării au fost furate şi deteriorate peste 530 de indicatoare şi alte instalaţii rutiere.
Drumul Sărăteni-Soroca, cu o lungime de 93 de kilometri, a fost dat în exploatare la mijlocul lunii octombrie curent, aşa cum a fost prevăzut în proiect.
Adiţional proiectului de reabilitare, Programul Compact a reconstruit circa zece kilometri de drumuri locale care facilitează accesul în şcoli, primării, centre medicale etc. pentru toţi locuitorii din 20 de sate situate de-a lungul drumului. Proiectul a costat o sută de milioane de dolari, bani americani.
26.11.2018
13:04
27.09.2018
19:30
01.08.2018
11:00
02.06.2016
14:19
28.04.2016
16:00
30.12.2015
14:30
19.11.2015
09:20
06.11.2015
09:45
03.09.2015
15:37
26.08.2015
19:25
16.08.2015
18:01
20.06.2015
17:02
17.09.2026
13:34
17.09.2026
13:00
17.09.2026
12:59
17.09.2026
12:11
17.09.2026
12:01
17.09.2026
11:59
17.09.2026
11:50
17.09.2026
11:44
17.09.2026
11:38
17.09.2026
11:29
17.09.2026
11:17
17.09.2026
11:07
17.09.2026
10:42
17.09.2026
10:06
17.09.2026
10:01
17.09.2026
09:57
17.09.2026
09:56
17.09.2026
09:45
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
















