16:54:48 28.12.2025
Stiri

CATASTROFĂ în SUA. O „bombă nucleară” aruncă în aer întreaga lume

Știri 15.10.2013 15:05 Vizualizări1956
CATASTROFĂ în SUA. O „bombă nucleară” aruncă în aer întreaga lume

De două săptămâni, Statele Unite au intrat într-o criză guvernamentală al cărei final încă nu se zăreşte la orizont. Guvernul continuă să fie parţial închis, la fel şi multe dintre agenţiile guvernamentale, fondurile de rezervă sunt tot mai puţine, bursele sunt deja afectate şi congresmenii par să poarte un dialog al surzilor, în care toată lumea spune că vrea să negocieze, dar nu are cu cine. Singura rază de speranţă a venit luni noaptea, când senatorii au părut să facă progrese în negocieri pentru prima dată în ultimele săptămâni.

Oricât de ruşinoasă ar fi situaţia în care a ajuns, pentru a 18-a oară, cea mai mare putere a lumii, care, în absenţa unui buget adoptat de Congres, s-a trezit în dimineaţa de 1 octombrie în şomaj tehnic parţial (patru din cei cinci laureaţi de Nobel care lucrează pentru guvernul federal au fost trimişi în şomaj tehnic), mai sunt două zile până la adevărata catastrofă. Cronometrul pus pentru a anunţa un dezastru economic fără precedent se opreşte, conform estimărilor Trezoreriei, în data de 17 octombrie. Până atunci, foşti oficiali americani, economişti şi analişti fac uz de cele mai dure epitete pentru a convinge cel de-al 113-lea congres american să redeschidă guvernul, dar, mai important decât orice, să extindă plafonul datoriei publice.

Potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, când Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă - şi există temeri mari că se va ajunge în acest punct - republicanii şi democraţii din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu îşi vor mai putea plăti obligaţiunile şi ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”. Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933, informează Gândul.

Preşedinta Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a transmis Congresului SUA că trebuie să găsească o soluţie la actuala criză. „Restul lumii are nevoie de siguranţă. Contabilitatea creativă nu este o soluţie, iar pieţele ştiu asta. Restul lumii are nevoie de siguranţă. Trebuie să îţi onorezi numele”, a spus Lagarde pentru NBC, făcând referire la un scenariu de rezervă care este invocat tot mai des, respectiv un default parţial.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
28.12.2025 08:30 453 Horoscopul zilei 28.12.2025
Top stiri
28.12.2025 08:30 460 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 845 Horoscopul zilei 27.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte