Stiri

Cât COSTĂ bugetul de stat protestele din PMAN

Social 20.10.2015 18:37 Vizualizări1642
Cât COSTĂ bugetul de stat protestele din PMAN

Protestele din ultima perioadă de timp din centrul capitalei costă bugetul de stat milioane de lei. Șeful Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, afirmă că numai pentru lucrul peste program al polițiștilor care asigură ordinea publică la aceste proteste au fost cheltuiți peste un milion de lei, iar recent ministrul Finanțelor a semnat o dispoziție cu privire la alocarea banilor.

Cavcaliuc a respins în context zvonurile precum că în rândul polițiștilor ar exista nemulțumiri față de faptul că în ultimele luni se muncește mereu în regim de alarmă.

„Este adevărat că avem regim de alarmă, dar polițiștii au dreptul la zile de odihnă, orele lucrate peste program le sunt achitate. Nu există niciun risc să ne pomenim fără poliție”, a dezmințit Cavcaliuc zvonurile în cadrul emisiunii „Alb și Negru” de la Unimedia.

Șeful IGP de asemenea a respins acuzațiile că poliția ar intercepta ilegal convorbiri telefonice.

„IGP poate intercepta convorbiri telefonice doar în cazul în care judecătorul de instrucție dispune acest lucru printr-o încheiere judecătorească”, a explicat el.

Despre interceptările telefonice ale convorbirilor lui Vlad Filat și Ilan Șor apărute în presă, Cavcaliuc a declarat că nu le poate comenta, pentru că acest dosar nu s-a aflat în gestiunea poliției.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4647 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri