Carla’s Dreams: „Aş putea spune că «X Factor» este mai «uman»…”
1849
Sursa: apropotv.ro Carla’s Dreams se află din nou în poziţia de jurat, în această primăvară, începând cu 31 martie, la Antena 1, şi mărturiseşte că are aşteptări extrem de ridicate de la câştigătorul „The Four-Cei 4”.
Juraţii Antonia, Feli, Carla’s Dreams şi Cheloo au fost cei care i-au ales deja pe „Cei 4”, iar fiecare dintre ei are o vastă experienţă în muzică şi nu este străin de scenele mari din România. Fiecare dintre ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru „The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediţie aceştia trebuie să lupte pentru a-şi păstra locul.
Mai mult, juratul Carla’s Dreams mărturiseşte că nicio luptă nu va fi uşoară.
„Aş mai putea spune că «X Factor» este mai «uman». Acest format însă este mai cinic şi mai rece, mai puţin romantic şi absolut neiertător. Câştigătorul «The Four-Cei 4» trebuie să fie cel puţin mai bun decât juraţii!
Nu e vorba de un nivel de nerealizat, trebuie să fim conştienţi de faptul că trebuie să vină următorul val, iar eu aştept şi susţin pe oricine pentru a obţine un loc sub soare şi pentru a trece peste dubiile şi neîncrederea publicului vizavi de ceea ce este nou.
Se întâmplă la fiecare câţiva ani să apară un nou val şi sunt sigur că acesta este anul în care se va întâmpla”, a declarat Carla’s Dreams.
Macanache, cel care va urca pe scena „The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reaminteşte concurenţilor că în fiecare ediţie lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleşi să îşi păstreze locul deja câştigat şi să devină mai buni de la o săptămână la alta!
Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiţi să lupte în fiecare ediţie cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească şansa de a se duela.
Fiecare challenger care obţine toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câştigătorul, votând prin intermediul aplicaţiei „The Four – Cei 4”.
Sursa: apropotv.ro
11.05.2018
12:45
1801
Carla’s Dreams, despre melodia pe care NU ar cânta-o niciodată
28.04.2018
09:01
11638
Carla’s Dreams către unul dintre Cei 4: „Ţie nu-ţi e ruşine?”
30.05.2017
08:30
3302
Schema băieților de la Carla’s Dreams funcționează!
17.09.2016
10:02
2650
VIDEO // Carla’s Dreams, cea mai mare ASCENSIUNE: Au cucerit lumea!
24.02.2026
10:53
6933
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10209
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34715
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34184
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45568
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29616
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28064
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20476
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
246
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
28.03.2026
16:58
350
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
292
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
336
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
441
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
376
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
539
Horoscopul zilei 28.03.2026
606
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
783
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
655
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
773
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
697
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
736
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
720
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
727
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
765
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
651
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
652
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
763
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
912
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
654
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
758
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2312
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
824
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
785
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














