Care sunt administrațiile grădinițelor din Chișinău SANCȚIONATE pentru nereguli în alimentarea copiilor
1678
Specialiștii Centrului de Sănătate Publică din municipiul Chișinău au efectuat, pe parcursul lunii decembrie a anului trecut, controale în instituţiile de învăţământ preşcolar din capitală ca să vadă cum sunt respectate indicațiile epidemiologice, inclusiv folosirea metodelor de laborator și instrumentale, respectarea modului de organizare a alimentației copiilor etc.
Controalele au vizat 27 de grădiniţe, în șase dintre care acestea au fost inopinate.
Specialiștii au constatat că marea majoritate a grădinițelor s-a conformat prevederilor legislației în vigoare, iar unele sunt pe care să îndeplinească propunerile prescripțiilor sanitare și constatările proceselor-verbale de evaluare anterioară, fiind vorba de instituţiile de învăţământ preşcolar nr.7, nr.17, nr.49, nr.52, nr.53, nr.71, nr.77, nr.123, nr.174, nr.201, nr.210, nr.211, nr.227, nr.158.
Instituțiile nr. 32, nr.49, nr.59, nr.113, nr.122, nr.225 au fost evaluate inopinat, în urma înregistrării cazurilor de boli diareice acute la copii și a sesizărilor parvenite din partea părinților.
În cadrul evaluărilor, au fost stabilite mai multe încălcări:
– nerespectarea regimului sanitar-igienic a încăperilor și a utilajului de bucătărie, fapte confirmate prin rezultatele investigațiilor de laborator, trierea matinală formală, izolarea tardivă a copiilor care manifestau simptome de infecţie rotavirală – grădinița nr.113,
– suprasolicitarea instituției, nerespectarea măsurilor de igienizare și dezinfecție curentă a încăperilor, state incomplete de educatori, ajutori de educatori, bucătar – grădinița nr. 122,
– nerespectarea cerinţelor pentru primirea matinală a copiilor în grupe, nerespectarea măsurilor de igienizare a suprafeţelor de contact – grădinița nr. 49,
– nerespectarea măsurilor de igienizare a veselei, utilizarea veselei deteriorate, nesalubrizarea pavilioanelor, examenul medical expirat în cazul a 20 de persoane – grădinița nr.139,
– nerespectarea cerinţelor pentru primirea matinală a copiilor în grupe -grădinița nr. 59.
Totodată, în procesul de evaluare, s-a constatat faptul că propunerile prescripțiilor sanitare cu privire la conformarea instituțiilor preșcolare la prevederile legislației în vigoare nu sunt îndeplinite:
– instituția de învăţământ preşcolar nr. 202 din or. Sângera îşi continuă activitatea în încăperi ajustate, nu este racordată la sistemul central de canalizare din localitate, nu dispune de contract cu Regia ”Autosalubritate” pentru curațarea sistematică a haznalei din teritoriu,
– grădinița nr. 45 nu a adaptat sistemul de iluminare artificială în grupe la normativele în vigoare, încăperile nu au fost completate cu mobilier conform cerințelor,
– grădinița nr. 104 necesită reparația capitală a bloculuii alimentar, renovarea utilajului tehologic defectat și a inventarului de tranșare, precum și a veselei degradate.
În urma evaluărilor, au fost perfectate procese-verbale de contravenție pe numele persoanelor cu funcții de răspundere din grădinițele nr. 49, 59, 122, 139. De asemenea, au fost remise șase prescripții sanitare și două scrisori informative la adresa gestionarilor instituțiilor de învăţământ preşcolar.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















