Capcana rusească întinsă României. „Cerințele rușilor puneau în joc suveranitatea noastră națională!”
10428
În toamna anului 1916, România trecea prin cele mai grele momente din istorie. Mai mult de două treimi din teritoriul țării a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale, iar autoritățile române, împreună cu armata, s-au retras în Moldova. În aceste condiții, „aliatul” rus exercita presiuni asupra guvernului român ca întreaga administrație și conducere a țării, însoțită de armată, să se retragă pe teritoriul rus.
La 27 august 1916, România a intrat de partea Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) în Primul Război Mondial, cu un obiectiv extrem de clar și de legitim: eliberarea românilor din Transilvania de sub tirania Austro-Ungară.
Românii din Transilvania erau tratați ca o „rasă inferioară”, fiind lipsiți de cele mai multe drepturi. Campania Armatei Române peste Carpați a început deosebit de promițător. Trupele române au intrat în Transilvania într-o atmosferă de entuziasm, eliberând Brașovul la 29 august, apoi s-au apropiat de Sibiu.
Contraofensiva Puterilor Centrale
Atunci când totul părea că decurge conform planului are loc atacarea trupelor române, aflate la frontiera de sud, de către forțele bulgaro-germane. Profitând de inacțiunea trupelor Antantei, aflate pe frontul de la Salonic, Bulgaria mută rapid o serie consistentă de forțe, aflate pe acest front, către frontiera de nord, la granița cu România. În aceste condiții, are loc înfrângerea trupelor române de la Turtucaia din 6 septembrie. Cum situația de pe frontul din Bulgaria risca să degenereze rapid, autoritățile militare române transferă o parte dintre trupele ce luptau în Transilvania pe frontul de la Dunăre și încearcă o manevră de traversare a Dunării (la Flămânzi), ce eșuează lamentabil.
Între timp, în Transilvania, Puterile Centrale încep să aducă masiv forțe de pe alte fronturi, iar Armata Română începe să fie respinsă din regiune, apoi chiar din trecătorile Carpaților. În octombrie și noiembrie, trupele Puterilor Centrale încep să ocupe Dobrogea, Oltenia și să se îndrepte rapid către București.
Pentru a nu ceda Bucureștiul fără luptă, conducerea Armatei Române hotărăște purtarea unor bătălii „decisive” de apărare a Capitalei pe aliniamentul Neajlov-Argeș. Dar era deja mult prea târziu. Trupele Puterilor Centrale înving defensiva soldaților români și se îndreaptă spre oraș. Ocuparea Bucureștiului (6 decembrie) de către Puterile Centrale a avut un impact devastator pentru români. Moralul trupelor și al populației s-a prăbușit total, iar autoritățile și o bună parte a populației au luat drumul spre Moldova.
Iașiul, capitala României
Conducerea politică și militară, în frunte cu regele Ferdinand I, este forțată să se refugieze în nordul Moldovei. Iașiul devenea capitala țării, iar Moldova reprezenta speranța spre care se retrăgeau tot mai mulți români.
I.G. Duca descrie în memoriile sale o scenă zguduitoare despre retragerea populației din sudul țării spre Moldova: „Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbați, femei, copii, bolnavi, bătrâni, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruțe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor şi îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta şi cădeau sleiți de puteri şi lihniți de foame de-a lungul șoselelor. Alții mureau prin șanțuri şi trupurile lor descompuse erau lăsate în prada corbilor. Pe lângă aceasta, exodul populației civile se amesteca cu convoiurile armatei în retragere, soldații, grăbiți să treacă spre a executa ordinele ce aveau, răsturnau tot ce le stătea în cale, se nășteau astfel învălmășeli îngrozitoare, în depărtare se auzeau focurile inamicului, copiii țipau, femeile plângeau, oamenii răcneau, ploaia nu mai înceta, gerul se întețea, într-o parte un sat era bombardat, într-alta se vedeau flăcări de incendiu. Era o viziune de infern”.
Într-un final, rușii decid să intervină energic pentru a stopa înaintarea trupelor Puterilor Centrale, iar Frontul se stabilizează în sudul Moldovei, pe linia Siretului. Instalarea unei ierni grele a oprit operațiunile pe front, răgaz folosit de autoritățile de la Iași pentru refacerea armatei.
I.G. Duca: Văzându-ne bătuți, rușii ne tratau de sus
În aceste condiții dramatice pentru România, autoritățile rusești înaintează părții române o propunere ce va naște nenumărate suspiciuni și controverse. Rușii solicită evacuarea armatei române, a conducerii politice, precum și a unei părți din populația civilă a țării în sudul Rusiei. Mai mult chiar, Armata României era pusă în subordinea armatei ruse.
Cerințele rusești semnau izbitor de mult cu o predare de suveranitate a României către Rusia. I.G. Duca, ministru al Instrucțiuni Publice și Cultelor la acea dată, va consemna și el: „Văzându-ne bătuți, rușii ne tratau de sus. (…)
Formulau fel de fel de pretenții, care puneau în joc însăși suveranitate noastră națională”! În cererile de evacuare a populației și a administrației românești, rușii invocau numeroase motive, de la faptul că voiau să aibă în spatele frontului un câmp mai mare de manevră, până la costurile de reorganizare ale Armatei Române, care, în opinia lor, erau mai mici pe teritoriul rus. Totodată, ei susțineau că moralul scăzut al soldaților români poate afecta trupele imperiale țariste, iar aglomerarea Moldovei conduce la probleme logistice și de aprovizionare.
Brătianu trage de timp
Pentru Ionel Brătianu, prim-ministru în acele vremuri grele, și Familia regală era inadmisibil ca România să devină un stat fără teritoriu, cu o armată supusă unul alt stat, în condițiile în care politica dusă de ruși le inspira foarte puțina încredere.
Brătianu a aplicat o tactică pe care o stăpânea aproape de perfecțiune. A tras de timp și a tergiversat lucrurile.
Constantin Argetoianu, parlamentar la acel moment, detaliază și el în memoriile sale propunerile rusești: „Într-adevăr, după dezastrele din Muntenia și retragerea în Moldova, Înaltul Comandament rus, care nu era deloc sigur de puterea de rezistență a frontului de pe Siret, ceruse guvernului românesc: 1) contopirea rămășițelor armatei noastre cu armata rusească, punând astfel și forțele noastre militare sub Comandamentul Suprem rus; 2) predarea căilor ferate din Moldova ruşilor şi 3) evacuarea întregului guvern, cu rege și Parlament în Rusia, la Herson (n.r. pe atunci Herson se afla în Imperiul Rus). Brătianu nu acceptase dar nici nu refuzase propunerea, neștiind ce trebuia să aducă ceasul, și, după obiceiul lui, temporizase. Era o hotărâre greu de luat. Pe de o parte perspectiva să ne găsească pacea fără ţară și fără armată, cu regele și cu guvernul la cheremul rușilor. Rușii nu erau francezii, și Herson nu era Le Havre, ce e drept că nici noi nu fusesem belgienii. Pe de altă parte, perspectiva ruperii frontului de către nemți, năvălirea Moldovei și prăbușirea noastră fără nici măcar un guvern legal undeva, fie și la Herson. Brătianu ţinea pe muscali cu vorba, și cu cât se consolida Siretul, cu atât se agăţa mai mult de Moldova și de Iaşi. Dar ca să facă ceva și pe placul ruşilor, consimțise la mutarea parlamentarilor la Herson, fiindcă n-avea nevoie de ei la Iași. Senatorii şi deputații fură poftiți cu insistentă, forțați nu puteau fi, să treacă Prutul (…)”.
Tezaurul Băncii Naționale a României, trimis în Rusia
Până la urmă, doar o parte dintre parlamentari și din populație s-a refugiat în sudul Rusiei, iar armata țării și-a păstrat independența de acțiune, iar în vara anului 1917 s-a umplut de glorie în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Din păcate, în Rusia a fost trimis tezaurul Băncii Naționale a României care nu s-a mai întors niciodată. Este singurul caz al unui tezaur care a fost trimis cu acte spre păstrare în alt stat și care nu a mai fost înapoiat statului care îl deținea.
Sursa: Descopera.ro
17
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
246
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
318
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
547
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
593
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
774
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1182
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2445
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1389
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1934
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1825
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
15.06.2026
10:58
223
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
308
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
535
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
584
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
761
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1165
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2428
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1375
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1922
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1813
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1893
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2357
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2055
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1903
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1965
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1853
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2502
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2254
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2235
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2079
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1833
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1830
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1584
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1339
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1351
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1293
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














